Fost director al Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri, „retrogradat” din februarie ca şef al Sistemului de Gospodărire a Apelor Bihor, şi totodată consilier judeţean PSD, Dorel Dume nu s-a infectat cu noul coronavirus şi, astfel, nici nu i-a îmbolnăvit pe angajaţii instituţiei.
Informaţia a fost făcută publică de purtătoarea de cuvânt a ABA Crişuri după ce BIHOREANUL a dezvăluit că, în plină pandemie de coronavirus, Dume continuă să exploateze muncitori ai instituţiei, punându-i să presteze „munci agricole” la ferma pe care şi-a dezvoltat-o în perimetrul cantonului hidrografic Parhida, comuna Roşiori, inclusiv pe un tractorist care a fost confirmat Covid pozitiv, ceea ce l-a obligat şi pe fostul director să intre în izolare la domiciliu.
Risc din lăcomie
În articolul „Virusul” Dume: O nouă bombă epidemiologică ticăie în Bihor, din cauza lăcomiei fostului şef al ABA Crişuri, PSD-istul Dorel Dume”, BIHOREANUL a dezvăluit că la finele lunii martie, şeful SGA Bihor şi-a „inspectat” în perioada 30-31 martie domeniul de la Parhida, unde cantonierul I.I. îi îngrijeşte o turmă de oi, iar tractoristul V.H. de la Formaţia Săcueni, aflată la 20 kilometri depărtare, a fost pus să pregătească terenul pentru a însămânţa lucernă.
Citând surse din cadrul ABA Crişuri, dar şi pe actualul director Ionel Avrigeanu, articolul arăta că tractoristul a fost confirmat cu coronavirus, infectându-se cel mai probabil din familie (sora sa având un soţ întors recent din străinătate), astfel că Dume a raportat „contactul” cu acesta conducerii instituţiei şi a intrat în izolare din 1 aprilie.
Până atunci, însă, Dume a continuat să meargă la birou, având contacte cu subalterni şi cu directorul instituţiei, ba – mai mult – pe 1 aprilie, când era deja în izolare, a participat chiar şi la ultima şedinţă a Consiliului Judeţean, având chiar şi o întâlnire cu preşedintele Pasztor Sandor, care a făcut şi o vizită la sediul ABA Crişuri.
BIHOREANUL semnala, din aceste motive, că în condiţiile în care tractoristul V.H. a fost confirmat Covid pozitiv, iar Dorel Dume, la fel ca şi cantonierul I.I. de la Parhida, au fost în contact cu acesta, exista posibilitatea propagării infecţiei atât la angajaţi din cadrul ABA Crişuri, cât şi al CJ Bihor.
Au avut noroc
Printr-o replică transmisă BIHOREANULUI joi, purtătoarea de cuvânt a ABA Crişuri, Anca Mihociu, a informat că nu a mai fost identificat cu coronavirus niciun angajat al instituţiei şi că „nu există niciun raport, anchetă sau altă acţiune în desfăşurare efectuată de autorităţile abilitate care să confirme eventualitatea extinderii infectării cu Covid-19 la nivelul ABA Crişuri sau la nivelul judeţului Bihor datorită angajaţilor instituţiei noastre”.
Pe de altă parte, purtătoarea de cuvânt a ABA Crişuri susţine că în articol ar exista „erori în prezentarea cronologică a faptelor”. Concret, „angajatul din cadrul Formaţiei Săcueni”, adică tractoristul V.H., ar fi primit diagnosticul vineri, 3 aprilie, iar de atunci „nu au fost identificate noi cazuri Covid-19 în rândul angajaţilor”.
Comunicatul-replică nu explică, însă, de ce, dacă ar fi existat „erori în prezentarea cronologică a faptelor”, şeful SGA Bihor i-a raportat actualului director al ABA Crişuri Ionel Avrigeanu încă din data de 1 aprilie că tractoristul avea coronavirus, şi nici de ce, dacă acesta nu ar fi fost confirmat pozitiv decât pe 3 aprilie, ar fi necesitat intrarea lui Dume în izolare încă din 1 aprilie.
De asemenea, replica semnată de reprezentanta ABA Crişuri nu lămureşte nici din ce motiv Dume a „inspectat” cantonul de la Parhida „în afara programului de lucru”, cum i-a raportat acesta directorului Avrigeanu, nici ce căuta la Parhida tractoristul cu Covid-19.
Apropo de cronologie
În comunicatul transmis joi, reprezentanta ABA Crişuri mai afirmă că încă din 26 martie Administraţia Naţională Apele Române a luat măsuri de instruire a personalului în contextul pandemiei, care au fost anunţate public, însă, abia în 9 aprilie, subliniind că acest lucru nu ar fi fost „o consecinţă a autoizolării unuia sau a mai multor angajaţi din cadrul instituţiei”, ci doar „măsuri obligatorii pe perioada stării de urgenţă”.
BIHOREANUL nu a afirmat, însă, contrariul, ci a sublinat în dezăluirea sa că ABA Crişuri a anunţat măsuri organizatorice (ca de pildă asigurarea de către voluntari a citirii cotelor hidrografice de pe cursurile de apă în locul personalului contaminat cu coronavirus) abia după ce a aflat că redacţia avea cunoştinţă de infectarea unui angajat şi de posibilitatea ca ceilalţi doi, în frunte cu Dume, să fi transmis şi altora virusul.