Fotbaliştii de la Luceafărul Oradea au suferit sâmbătă cea mai drastică înfrângere din actuala ediţie de campionat. Evoluând în deplasare, la Râmnicu Vâlcea, elevii antrenorului Erik Lincar au cedat cu 0-3 jocul din etapa a XIII-a a Ligii a II-a, în faţa formaţiei locale, CSM.

Echipa gazdă şi-a luat un avantaj de două goluri încă din prima repriză, când a marcat în minutele 24 şi 27, prin Ceapă şi Dina, iar pe finalul partidei, în minutul 83, a stabilit scorul final, prin cel de-al doilea gol înscris de Dina.

Prima acţiune de atac a aparţinut gazdelor, în minutul 11, după ce Drăghici a trimis spre poartă, mingea a fost respinsă până la 18 metri, de unde Piscanu a şutat puternic, pe jos, dar puţin pe lângă bară. În replică, în minutul imediat următor, C. Roşu a scăpat spre poarta gazdelor, portarul Căbuz a ieşit şi a respins în jucătorul oaspeţilor, care a rămas singur cu poarta goală, dar a reluat peste transversală!

În minutul 24 s-a deschis scorul, după ce Ceapă a înscris simplu din 6 metri, în urma unei centrări venite de pe stânga.

Nu au trecut decât trei minute şi în minutul 27 gazdele şi-au majorat diferenţa. Dina a punctat cu o lovitură de cap, după un corner de pe partea dreaptă.

Replică orădeană a venit în minutul 35, când Arnăutu a reluat periculos cu capul din 10 metri, dar Căbuz a respins în corner. Până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic, astfel că prima repiză s-a încheiat cu avantajul de două goluri al gazdelor.

În partea a doua, Luceafărul a atacat mai mult, doar că nu a reuşit să înscrie. Astfel, în minutul 63, Ţegle a reluat din 14 metri, dar peste poartă. Apoi, trei minute mai târziu, Arnăutu s-a trezit cu mingea singur în 5 metri, dar a reluat slab şi portarul Căbuz a prins.

Atacurile elevilor antrenorului Erik Lincar s-au intensificat şi în minutul 68, după o centare în careul vălcean din lovitură liberă, Arnăutu a reluat periculos cu capul dar Căbuz a respins.

Prima acţiune pentru gazde în partea secundă s-a petrecut în minutul 74,  când, după o lovitură de colţ, portarul Pap a scăpat mingea, care s-a lovit de piciorul lui Pîrvulescu şi a ricoşta în bara laterală a porţii orădene.

Dacă nu au reuşit să înscrie în repriza a doua, cu toate că au atacat, în cele din urmă, pe final, bihorenii au mai primit un gol, în minutul 83, când Dina a profitat de eroarea portarului Pap, care a scăpat în faţă centrarea lui Marian. Astfel, s-a încheiat cu 3-0 jocul, iar Luceafărul a cedat la scor de neprezentare, suferind cea mai drastică înfrângere din actuala ediţie de campionat.


CSM Râmnicu Vâlcea – Luceafărul Oradea 3-0(2-0)

Au marcat: Ceapă (min. 24), Dina (min. 27 şi 83) 

CSM Rm. Vâlcea:  Căbuz - Samson, Ct. Pîrvulescu (cpt.), Cr. Munteanu, Ceapă (min. 78 I. Marin), Piscanu (min. 88 Târş), C. Cristea, S. Drăghici, Buşu, Bg. Geantă (min. 85 Neag) şi M. Dina. Antrenor: Ionel Gane

Luceafărul: Ed. Pap - Balea, Hlinca, Sg. Moga, I. Ban (min. 67 Balla) – Nogo (min. 39 Păcurar),  Ţegle - C-tin. Roşu (cpt.),  Feher (min. 52 Bedea), Zs. Lukacs – Arnăutu. Antrenor: Erik Lincar.
Au arbitrat: Dorin Petru Voina (Reşiţa) - Bogdan Ioan Dragoş şi Constantin Mihai Cantemir (ambii din Făgăraş).

Dintre celelalte partide ale etapei s-a remarcat scorul rundei la Suceava, unde Fosresta din localitate a învis "Cenuşereasa" competiţiei, pe Şoimii Pâncota, cu scorul de 14-0. De precizat însă că formaţia arădeană s-a prezentat la Suceava cu doar 10 jucători, iar pe foaie a mai trecut doar un maseur şi un manager sportiv.


Iată rezultatele etapa a XIII-a a Ligii a II-a:

Vineri:

Unirea Tărlungeni - FC Academica Clinceni 2-2

Sâmbătă:

ACS Berceni - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 0-1

CSM Râmnicu Vâlcea - Luceafărul Oradea 3-0

Foresta Suceava - Şoimii Pâncota 14-0

Dacia Unirea Brăila - FC Braşov 1-0

Metalul Reşiţa - CS Mioveni 0-0

CS Baloteşti - Juventus Bucureşti 0-2

UTA Bătrâna Doamnă - Dunărea Călăraşi 2-0

ASU Politehnica Timişoara - Olimpia Satu Mare 1-1

Duminică:

Ora 11:00 Chindia Târgovişte - CS Afumaţi

În calsament, Luceafărul a căzut un loc şi se află acum pe poziţia a XII-a, cu 16 puncte. Pe primele trei poziţii, Juventus Bucureşti, are 34 de puncte, iar Foresta Suceava şi FC Braşov, câte 25 de puncte.

În runda viitoare, Luceafărul Oradea va evolua sâmbătă, 29 octombrie, pe teren propriu, cu Foresta Suceava. Până atunci însă, marţi, elevii antrenorului Erik Lincar vor evolua în Cupa României, la Galaţi, cu echipa locală de liga a III-a, Metalosport.