Padel Arena Oradea va găzdui sâmbătă, 29 aprilie, cea de-a patra etapă din circuitul local aferent anului 2023.
Competiţia se anunţă extrem de interesantă având în vedere numele şi valoarea jucătorilor. În acest moment sunt date certe că la turneu vor participa cei mai buni jucători, "padelişti" care în sezonul trecut au dominat chiar Circuitul Naţional.
Terenurile de la Padel Arena Oradea stau la dispoziţia jucătorilor care se pot înscrie la trei niveluri: 1 (profesionişti), 2 (amatori) şi 3 (începători) la masculin, respectiv open la feminin.
Doritorii se pot înscrie pe pagina de Facebook Padel Arena Oradea sau la numerele de telefon 0738. 770.755 şi 0747.14.22.90, termenul limită fiind vineri, 28 aprilie, ora 14:00. Turneul va debuta sâmbătă, la ora 10:00.
"Împreună cu colegii mei, vom definitiva tabloul de concurs vineri seară, prin tragerea la sorţi. Îi invităm, pe această cale şi pe iubitorii de sport să vină să asiste la aceste jocuri mai ales că, în opinia mea, vom avea cea mai puternică întrecere locală de până acum. Au confirmat participarea jucători cu victorii de turnee în circuitul naţional! Sunt şanse să avem şi jucători din alte ţări", a transmis Spiros Baltsavias, organizatorul evenimentului.