Asociaţia Atleţilor Semifondişti Orădeni organizează la începutul lunii viitoare o competiţie denumită "Cea mai rapidă cursă de şosea din România", pe străzile din Oradea.

Concursul programat pe 2 decembrie este deschis tuturor categoriilor de vârstă, iar organizatorii pregătesc premii atractive.

„Ia startul la cea mai rapidă cursă din România în data de 2 decembrie. Bucură-te de competiţie la cel mai înalt nivel şi creează-ţi amintiri unice în cel mai frumos oraş din vestul ţării. Orice participant, indiferent de vârstă, este binevenit la o mişcare de weekend, fie activitate de familie, un hobby sau performanţă. Daca eşti o persoană competitivă, hai la cursă şi provoacă-ţi şi prietenii pe o distanţă accesibilă pentru toată lumea", au transmis organizatorii, adică atleţii Mark Fandly şi Cristian Tăut.

Traseul concursului măsoară 1 km, iar startul se va da la Podul Decebal, în timp ce sosirea va avea loc la Turnul Primăriei.

După cum mai precizează cei doi organizatori din cadrul Asociaţiei Atleţilor Semifondişti Orădeni, înscrierile se pot face până în ziua concursului, online, la următorul link: https://racetime.ro/events/94/register

Taxa de înscriere este de 99 lei pentru adulţi şi 50 lei pentru copiii sub 16 ani.  

"Fie că eşti la primul tău contact cu alergarea, te pregăteşti intens pentru următorul tău maraton sau vrei să aplici la MAI şi să atingi timpul ţintă, credem că această cursă e o oportunitate foarte bună să îţi testezi viteza sau să vezi de ce eşti capabil. De asemenea, sunt disponibile diferite beneficii pentru spargerea unor bariere: 50% reducere la ediţia de anul viitor pentru oricine termină cursa în mai puţin de 4 minute, GRATUIT dacă reuşeşti să termini sub 3 minute, iar dacă baţi recordul celui mai bun patricipant (2.24) ai GRATUIT PE VIAŢĂ", au mai transmis organizatorii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!