Scoasă la licitație în 2019, blocată trei ani în contestații și pornită abia în 2022, modernizarea DJ 795, pe cei peste 22 kilometri dintre Salonta și Tinca, a ajuns la un stadiu de execuție de 80% și costă cu aproape 50% mai mult decât la începerea proiectului.
Motivul? Lucrările au fost întârziate de primăriile de pe traseu, care și-au înființat rețele de canalizare și de gaze naturale, așa că „am ținut drumul în loc ca să nu trebuiască spart apoi”, a explicat președintele CJ Bihor, Mircea Mălan, într-o vizită pe șantierul întins pe șase localități - Salonta, Tulca Nouă, Tulca, Gurbediu și Tinca.
Județul, ținut pe loc de primării
„Astăzi suntem la 80% stadiul fizic de execuție. Pe 90% din lungimea de 22,3 kilometri ai traseului s-a refăcut total infrastructura drumului, iar pe o lungime de circa 21,5 kilometri este deja turnat stratul de asfalt final, de uzură. A fost și este un șantier complex, pentru că lucrările (n.r. – pentru modernizarea drumului) s-au derulat în același timp cu alte lucrări pe care le-au avut primăria din Salonta, primăria din Tulca și primăria din Tinca”, a declarat președintele CJ Bihor, Mircea Mălan, într-o conferință de presă desfășurată luni pe șantier.
Referindu-se la motivele pentru care proiectul a avut nevoie de atât de mult timp, Mălan a arătat că în Salonta, unde DJ 795 se întinde pe 2 km, primăria a profitat de derularea acestor lucrări pentru a face și ea altele, pentru „îngroparea” în subteran a cablajului sistemului de iluminat public.
Pe de altă parte, în proiectul Drumului Județean 795 sunt incluse lucrările de înlocuire a stâlpilor de electricitate, relocarea rețelelor de apă și canalizare menajeră, realizarea unei rețele de canalizare pluvială, a 4 km de piste pentru bicicliști și a 5,5 km de trotuare, precum și a 268 de locuri de parcare pentru proprietarii caselor și firmelor, urmând ca la final să fie amenajate spații verzi pe ambele margini ale drumului.
În Căuașd încă se lucrează la introducerea canalizării menajere, primăria comunei Tulca estimând că aceasta va fi finalizată până în 15 septembrie pentru ca și aici să se poată turna asfaltul. În Gurbediu s-a introdus o rețea de canalizare, iar în această perioadă se lucrează la introducerea de rețele de gaz în Tulca, Gurbediu, Căuașd și Tulca.
„Este o suprapunere de șantiere, însă am așteptat după fiecare (n.r. – lucrare) tocmai ca să facem lucrurile în ordinea lor firească”, a spus Mălan.
De la 80 la 120 milioane lei
Proiectul pentru modernizarea DJ 795 între Salonta și Tinca a fost lansat în 2019, când conducerea de atunci a CJ Bihor a desemnat un câștigător, dar ulterior justiția a obligat administrația județeană să încheie contractul de proiectare și execuție cu o altă firmă, SC Diferit SRL (din Cluj), care a primit ordinul de începere a lucrărilor în martie 2022, 6 luni fiind alocate pentru proiectare.
Inițial, termenul pentru finalizarea lucrărilor a fost stabilit pentru toamna acestui an, însă din cauza celorlalte lucrări, derulate de primării, a fost prelungit pentru primăvara anului viitor.
„Termenul de finalizare este martie-aprilie 2026, dar partea carosabilă va fi finalizată în întregime anul acesta și apoi se va mai lucra doar la spații verzi și căile de acces”, a spus președintele CJ Bihor.
Mălan a mai precizat că proiectul a vizat și refacerea a trei poduri, înlocuirea a 30 de podețe transversale și a 57 de podețe la intersecțiile cu drumurile comunale laterale.
La început, în 2019, valoarea proiectului a fost de 80 milioane lei, sursa de finanțare fiind în proporție de 50% din fonduri europene și 50% din bugetul CJ Bihor, dar, ca urmare a ajustărilor de prețuri, valoarea contractului a crescut constant, ajungând în prezent la 120 milioane lei. Ajustarea de prețuri - care se face periodic din cauza scumpirii materialelor de construcții, a utilajelor, carburanților și a forței de muncă - este acoperită atât din fondurile nerambursabile, cât și din bugetul județului.