Judecătoria Oradea a admis, joi, cererile de arestare preventivă pentru 29 de zile formulate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea pe numele a doi orădeni cercetaţi pentru tâlhărie.

Cristian Ovidiu Varga şi Nicolae Tulvan sunt acuzaţi că, joia trecută, au tâlhărit un curier într-o scară de bloc din cartierul Rogerius şi au fugit cu două colete în valoare de 10.000 lei dar şi că în această săptămână, marţi, au încercat să comită o faptă similară.

Autorii tâlhăriei au fost reţinuţi abia miercuri, în urma unei operaţiuni complexe a poliţiştilor Biroului de combatere a Infracţiunilor contra persoanei, finalizată cu o acţiune de prindere în flagrant a celor doi în momentul în care încercau să jefuiască un alt curier.

Potrivit unor surse judiciare, atât în cazul jafului de săptămâna trecută, cât şi în cazul celui eşuat, tâlharii au acţionat în baza unui plan bine pus la punct. Unul dintre ei a comandat o cantitate mare de telefone mobile de pe un magazin on-line, cu plata la livrare însă a lăsat o adresă fictivă şi un număr de telefon, pentru ca angajatul firmei de curierat să fie obligat să sune ca să poată livra coletul.

"Când curierul a sunat să întrebe unde să ducă pachetul, a fost chemat într-o scară de bloc unde îl aşteptau deja două persoane pregătite să-l deposedeze", a explicat sursa citată care a menţionat şi că în cel de-al doilea caz a fost implicat şi un minor, anchetat deocamdată în stare de libertate.

Totodată, poliţiştii orădeni au reuşit să recupereze şi telefoanele mobile furate de tâlhari cu ocazia primului atac. "Au fost recuperate de la un orădean care le-a cumpărat la scurt timp după tâlhărie şi vor fi returnate proprietarului", a mai spus poliţistul.