Aflat în execuție deja din primăvară, proiectul pentru construirea drumului de legătură între Oradea și Autostrada Transilvania a fost modificat „din mers” de CNAIR așa încât să conecteze șoseaua și de viitorul Drum Expres Oradea - Arad. Vestea a dat-o președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, care a afirmat, într-o conferință de presă susținută marți, că nodul rutier care va fi construit dincolo de zona Gării Ioșia va fi cel mai important din județ.

Acesta a arătat că „avem două proiecte majore în lucru”, și anume șoseaua de legătură cu Autostrada Transilvania și Drumul Expres Oradea – Arad, iar dacă inițial primul prevedea conectarea printr-o intersecție giratorie doar cu drumul ce leagă Oradea de Sântandrei în dreptul zonei Cazaban, între timp a fost modificat, la inițiativa CJ Bihor, așa încât în cadrul lui va fi realizată joncțiunea și cu viitorul Drum Expres Oradea - Arad prin pasaje supraterane și bretele de virare la dreapta, „așa încât, din orice direcție vii, dinspre Sântandrei sau dinspre Oradea, să te duci în oricare din cele două direcții, spre Europa (n.r. – pe drumul de legătură cu autostrada) sau spre București (n.r. – pe Drumul Expres)”.

„Peste doi ani acesta va fi cel mai important nod rutier din Bihor”, a spus Bolojan, care a detaliat că „Oradea va avea patru accesuri din zona de autostrăzi”: „primul din zona de nord, Real, din Episcopia, unde va fi prima coborâre (de pe autostradă), așa încât dealurile vor avea acces, al doilea pe Șoseaua Borșului, în zona benzinăriei Gazprom, pentru zona Rogerius, al treilea și cel mai important va fi acest nod rutier, pentru zona centrală, Ioșia și Calea Aradului, și al patrulea în Calea Sântandreiului, spre zona Nufărul”.

Bolojan a prezentat și schițele care indică modificarea proiectului de execuție a drumului de legătură dintre oraș și autostradă, în care se observă că inițial acesta a prevăzut doar o girație către centura Sântandrei, precum și faptul că după adoptarea noii soluții, cu pasaje și bretele, acest drum va fi conectat și cu viitorul Drum Expres Oradea – Arad.

Președintele CJ Bihor nu a oferit detalii despre costul modificărilor, însă a precizat că acestea vor fi suportate de CNAIR atât pentru drumul de legătură dintre Oradea și autostradă, cât și pentru Drumul Expres Oradea – Arad, ambele proiecte fiind finanțate, de altfel, cu fonduri europene.  

În context, Bolojan a precizat că documentația tehnică pentru Drumul Expres Oradea - Arad va fi finalizată până la sfârșitul acestui an.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!