Asociaţia Carțiş for Sport Oradea va organiza în perioada 4-5 iunie două evenimente de anvergură în şahul românesc.

Este vorba despre un simultan cu emblema şahului românesc, Dieter Nisipeanu, care este programat pentru 4 iunie, şi despre ediţia a V-a a Memorialului Dan A. Mihai Carţiş, competiţie care în 2020 a fost considerată de Federaţia Română de Şah drept cel mai puternic turneu al anului. Anul acesta, memorialul va avea loc pe data de 5 iunie.

La ediţia din acest an a Memorialului Dan A. Mihai Carţiş, organizatorii anunţă că s-au înscris deja 43 de jucători, dintre care "unii extrem de puternici din echipa olimpică a României".

În ceea ce priveşte simultanul (un set de partide jucate împotriva mai multor oponenţi în acelaşi timp) cu Dieter Nisipeanu, acesta va avea loc vineri, 4 iunie, de la ora 17:30, la pensiunea Allegria din Băile 1 Mai.

Participarea la simultan e liberă. "Cine se înscrie joacă", transmit organizatorii. Conform acestora, până acum şi-au anunţat participarea 11 concurenţi, din Târgu Mureş, Oradea, Satu Mare şi Sibiu. Înscrieri se fac la numărul de telefon 0726-785480 (Dan Raţ), iar taxa de participare este de 30 de lei.

Campion senior, la doar 17 ani

Născut pe 1 august 1976, la Braşov, Liviu-Dieter Nisipeanu este mare maestru la şah, iar din 2014 el reprezintă Germania, mama sa fiind săsoaică.

Primul său antrenor, cel care l-a îndrumat de la vârsta de 7 ani, a fost maestrul internaţional Radovici Corvin, acelaşi antrenor care l-a descoperit şi "şlefuit" pe Florin Gheorghiu, primul mare maestru român. La vârsta de 17 ani a câştigat campionatul naţional de seniori.

Consacrarea internaţională a lui Liviu-Dieter Nisipeanu a venit în anul 1996, când a reuşit un remarcabil loc 2 la Campionatul European de Juniori.

În anul 1999 a atins semifinalele Campionatului Mondial de Şah disputat în Las Vegas, învingându-i în drumul său pe principalii favoriţi ai turneului, Alexei Shirov şi Vasily Ivanchuk. A fost învins însă de viitorul campion mondial Alexander Khalifman.

În vara anului 2005, Liviu-Dieter Nisipeanu a reuşit cea mai mare performanţă din cariera sa şi din istoria şahului românesc, câştigarea medaliei de aur la Campionatul European de Şah (Varşovia). Această performanţă l-a propulsat pe locul 15 în ierarhia mondială cu un coeficient elo de 2707. Competiţia a avut la start 220 de participanţi. Nisipeanu a obţinut 7 victorii şi 6 remize, cu un rezultat foarte bun, de 10 puncte din 13 posibile.

În aprilie 2006, Nisipeanu a jucat la Bucureşti un meci de patru partide împotriva campionului mondial FIDE Veselin Topalov. În 2017, Liviu-Dieter Nisipeanu a devenit campion al Germaniei, iar în 2019, la Cupa Mondială, el a câştigat o partidă împotriva unuia dintre cei mai agresivi jucători ai lumii, americanul Hikaru Nakamura, făcând o partidă extrem de spectaculoasă, care a făcut înconjurul lumii şi a fost declarată drept cea mai frumoasă partidă a anului.

Astfel, Dieter Nisipeanu a devenit simbolul şahului românesc, "modelul oricărui junior şi speranţa că se poate ajunge sus", după cum anunţă organizatorii evenimentului de la Oradea.