Incendiul masiv izbucnit într-un hotel plin cu turiști în stațiunea de schi Bolu din nord-vestul Turciei s-a lăsat cu foarte multe victime. Cel puțin 76 de oameni au murit și peste 50 au fost răniți în urma dezastrului, iar ziua de miercuri a fost decretată zi de doliu național în Turcia. Autoritățile au făcut și primele arestări.

Potrivit presei centrale, în momentul în care flăcările au izbucnit, în noaptea de luni spre marți, în hotel se aflau 238 de persoane.

Digi24 notează că hotelul cu 11 etaje și 161 de camere avea un grad de ocupare de aproape 90%, dată fiind vacața de iarnă.

Cel mai recent bilanț, făcut public marți seară de autorități, arată că până atunci au fost înregistrate decesele a 76 de persoane, iar peste 50 de oameni au fost răniți. Nu este exclus ca numărul victimelor să crească.

Conform sursei citate, intervenția autorităților în zonă a fost una foarte dificilă, fiind posibilă doar din față și din lateral, din cauza faptului că partea din spate a hotelului este pe un teren înclinat.

EuropaFM precizează că turiștii care au scăpat cu viață au povestit că pompierii au intervenit târziu, la aproape o oră de la izbucnirea flăcărilor și că oamenii au încercat să se salveze singuri.

Unii țipau să fie salvați, alții au înnodat cearșafuri pentru a coborî pe geam și cel puțin două femei au murit după ce au sărit de la etaj, arată sursa menționată.

În caz a fost deschisă o anchetă penală, iar autoritățile au anunțat și primele arestări.

Hotelul nu avea sistem de avertizare în caz de incendiu și nici scări de evacuare pentru situații de urgență. Conform Europa FM, 9 persoane au fost reținute, printre care și proprietarul hotelului.

Cauza incendiului încă nu a fost făcută publică.

Ministrului turc al Turismului a arătat că hotelul fusese inspectat şi certificat de pompieri în 2021 şi în 2024.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!