Cea mai recentă informare publică a Direcției Județene de Statistică Bihor privind efectivul de salariaţi, câştigul salarial, numărul şomerilor înregistraţi şi rata şomajului la nivelul judeţului în luna februarie 2025 arată că veniturile salariale ale bihorenilor continuă să crească, față de aceeași lună a anului trecut fiind cu o peste o zecime mai mare.

Conform datelor pe care DJS Bihor le-a făcut publice miercuri, în luna februarie a acestui an câştigul salarial mediu brut a fost de 7.659 lei/persoană. Acest nivel este sub media națională raportată de Institutul Național de Statistică, de 8.932 lei.

Comparativ cu nivelul câștigului salarial mediu brut înregistrat în Bihor în luna februarie a anului trecut, care a fost de 6.670 lei, cel din luna februarie a acestui an înseamnă însă o creștere de circa 14%.

De notat că în a doua lună a acestui an câştiguri salariale medii brute peste media judeţului au realizat salariații din servicii (7.838 lei), iar sub media judeţului cei din industrie și construcții (7.543 lei) și din agricultură, silvicultură şi pescuit (6.105 lei).

În ce privește câştigul salarial mediu net în luna februarie 2025, acesta a fost în Bihor de 4.588 de lei, sub media națională de 5.351 lei, dar cu circa 12% peste nivelul din aceeași lună a anului trecut, când în Bihor câștigul salarial mediu net era de 4.086 de lei.

Câştiguri salariale medii nete peste media judeţului au realizat în Bihor salariaţii din servicii (4.678 lei), iar sub media judeţului cei din industrie şi construcţii (4.536 lei) și din agricultură silvicultură şi pescuit (3.697 lei).

În ce privește efectivul de salariați din Bihor, potrivit DJS, în luna februarie a acestui an în județ erau 187.004 persoane salariate, în creștere cu 711 față de nivelul lunii precedente. În luna februarie a anului trecut, în Bihor efectivul de salariați era de 185.262, cu 1.738 mai puțini decât în aceeași lună din 2025.

Numărul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Bihor la finele lunii februarie a acestui an a fost de 5.609 persoane, în scădere cu 164 față de numărul șomerilor înregistrați în luna precedentă, dar în creștere față de nivelul din februarie 2024, când erau înregistrate 4.640 persoane în această situație. Rata şomajului la finele lunii februarie 2025 a fost de 2,4%, mult peste cea din februarie anul trecut, când era de 1,7%.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!