Manifestările prilejuite de sărbătorirea centenarului Şcolii Gimnaziale „Oltea Doamna” din Oradea s-au încheiat, vineri seară, la Filarmonica de Stat, cu o serie de momente cultural-artistice susţinute atât de elevi ai şcolii, cât şi de artişti ai instituţiei gazdă, cu discursuri, dar şi cu anunţuri importante.

Premiu pentru premianţi

Impresionată de atmosfera de la „Oltea”, scriitoarea Ana Blandiana (foto stânga) a anunţat instituirea unui premiu anual, pentru cel mai bun elev al şcolii, primul beneficiar fiind Marc Şurtea, elev în clasa a VIII-a, care a adunat numeroase premii la olimpiadele naţionale şi judeţene, la nu mai puţin de patru discipline: matematică, fizică, germană şi lingvistică.

„Aş propune ca acest premiu să îl dau eu, dar şcoala să aleagă premiantul, ca fiind cel mai bun dintre absolvenţi, nu neapărat cel cu media cea mai mare, ci cel care s-a remarcat cel mai bine pe parcursul anului. Să îl vedeţi ca o dorinţă a mea de a rămâne legată de Oradea”, a spus scriitoarea, care l-a invitat apoi pe scenă, în aplauzele publicului, pe elevul premiat, care a primit o bursă de 1.000 lei pentru performanţele sale.

„Sunt foarte emoţionat şi onorat. Aş dori să mulţumesc dascălilor noştri pentru munca, răbdarea şi dăruirea de care au dat dovadă, ca să ne facă să creştem frumos”, a spus Marc Şurtea.

Şi seara de la Filarmonică, la fel ca şi momentele de mai devreme de la şcoală, a fost marcată de prezența elegantă şi plină de pilde a scriitoarei Ana Blandiana, absolventă a Școlii „Oltea Doamna”. Ea a destăinuit auditoriului felul în care a început povestea sa la prima școală românească de fete din Oradea după Mare Unire, a elogiat profesori care i-au marcat devenirea, cum a fost domnişoara Ilea, cea care preda istoria cu un „patriotism constructiv” deloc strident, şi a povestit despre relaţia sa cu regimul comunist, care, după cum se ştie, a cenzurat-o drastic, pentru ca azi, cărţile sale să strângă, iată, sute de autografe într-o singură zi.

Descoperirea lui Bolojan

Manifestarea a fost onorată şi de prezenţa autorităţilor locale, în frunte cu prefectul Ioan Mihaiu, primarul Ilie Bolojan şi inspectorul şcolar general Alin Novac Iuhas, care au transmis Şcolii „Oltea Doamna” urări de la mulţi ani şi felicitări pentru performanţele şcolare obţinute, au evocat tradiţia acestei instituţii de învăţământ şi au subliniat meritele conducerii şcolii, reprezentate de directoarele Florina Musca şi Liliana Bocoi, în preluarea şi întărirea brandului „Oltea 100”.

”Cel mai important moment pentru comunitatea românească din Ardeal este Marea Unire din 1918, iar orașul Oradea a încercat în acești ani de marcare a centenarului să traseze niște jaloane importante. Unul dintre jaloanele majore este cel al învățământului românesc din Oradea, în care cele două unități fanion, Liceul Gojdu și Școala Oltea Doamna, au marcat anul acesta 100 de ani. Noi încercăm să construim viitorul, iar viitorul nu poate fi conceput fără educație. Deoarece Oltea Doamna este una dintre cele mai bune școli din municipiu, vreau să felicit toți profesorii care au predat în această școală, pentru că echipa de astăzi nu face decât să preia acel brand care a fost consolidat în ani de zile de către profesorii care astăzi sunt pensionari, iar celor care clădesc zi de zi caracterele tinerilor orădeni în Oltea Doamna le mulțumesc că țin această linie”, a spus primarul Ilie Bolojan (foto dreapta).

Edilul s-a declarat impresionat de faptul că a găsit la „Oltea Doamna”, în apariţiile de pe scenă şi în proiecţiile de pe ecran, o mare familie, nu doar de profesori şi elevi merituoşi, dar şi de absolvenţi care au ajuns profesionişti ai domeniilor lor, specialişti şi cercetători în ţară şi străinătate, ba chiar a fost mirat să îl găsească printre absolvenții care au transmis mesaje inclusiv pe viceprimarul Florin Birta. Bolojan nu a pierdut prilejul de a-şi cere scuze părinţilor pentru disconfortul creat de lucrările din zona Parcului Traian, care generează mari probleme de trafic, şi a promis că acestea vor fi înlăturate în bună măsură într-un an de zile.

Au mai susţinut discursuri foşti directori ai şcolii, dintre care s-a remarcat şi longevivul Mircea Mitran, profesor de matematică (19 ani), care a spus că a ştiut să se retragă la timp, atunci când a văzut că sănătatea „a început să scârţâie”, dar şi personalităţi locale legate de şcoală, cum e conferenţiarul universitar Claudia Timofte, care a arătat cum familia sa a strâns patru generaţii de „oltişti”: bunica, mama, ea însăşi şi fiul ei.

„Oltea-i filă de poveste...”

Atmosfera de sărbătoare a continuat cu un spectacolul artistic inedit, regizat și montat sub egida Teatrului „Regina Maria” - Trupa Arcadia, în interpretarea elevilor Școlii „Oltea Doamna”, urmat de muzica înălţătoare a Corului Filarmonicii de Stat.

Copii talentaţi din diverse clase au format o trupă de teatru care a jucat într-un mod ingenios, cu umor, prezenă scenică, costumaţie şi recuzită adecvate, trei scenete reprezentând trei etape ale devenirii şcolii orădene: înfiinţarea ei, în toamna anului 1919, de un corp profesoral dedicat şi patriot, dar şi uşor stângaci şi dezorganizat; apoi şcoala în comunism, marcată de rigiditatea profesorilor şi de binecunoscutele ţinute pioniereşti, cu cravate roşii şi şnururi pentru comandanţi; şi, în fine, „Oltea Doamna” de azi, cu elevi moderni, plini de temperament şi atitudine, preocupaţi aparent mai mult de smartphone-uri decât de învăţătură, dar în realitate deosebit de deştepţi.

În final, corul elevilor „oltişti”, având-o ca solistă pe talentata Larisa Oneţ, împreună cu cel al Filarmonicii, au dat sărbătoarei un final magic, interpretând, în tonalităţi atât de diferite şi, totuşi, armonios îmbinate, noul imn al şcolii „Oltea Doamna”, care a ridicat asistenţa în picioare, invitându-i încă o dată pe cei mici să se inspire din refren: „Oltea-i filă de poveste şi ai săi eroi au spirite mari, ne învaţă astăzi pentru mâine că toţi putem ajunge legendari”...