Piaţa Rogerius va deveni de anul viitor şantier. Reprezentanţii municipalităţii au adjudecat săptămâna trecută licitaţia pentru construirea unui centru de afaceri cu produse agricole pe amplasamentul Pieţei Rogerius. Lucrarea, estimată la 23,3 milioane lei a fost câştigată de asocierea reprezentantă de Trustul de Instalaţii Montaj şi Construcţii Cluj, pentru suma de 22,9 milioane lei.

TIM Cluj a câştigat licitaţia de pe locul secund, după ce oferta concurentă, depusă de asocierea reprezentată de Construcţii Bihor care a cerut pe lucrare puţin sub preţul competitorilor, adică 22,5 milioane lei, a fost declarată neconformă.

"Asocierea de firme care a avut cel mai bun preţ nu a îndeplinit criteriile de calificare. În caietul de sarcini a fost prevăzută o condiţie care impunea ca ofertantul să aibă o experinţă similară în montarea unei pompe de căldură de minim 390 kw, iar lucrarea prezentată de ei avea prevăzută o pompă de căldură mai mică", a declarat viceprimarul Mircea Mălan.

Potrivit viceprimarului, contractul de lucrări pentru construirea viitorului centru de afaceri va fi semnat în perioada următoare, pentru ca lucrările efective să înceapă în primăvară. Durata de execuţie a centrului de afaceri este de un an de la data ordinului de începere a lucrărilor.

TIM Cluj a mai concurat anul acesta împotriva firmei Construcţii Bihor în cadrul licitaţiei pentru atribuirea lucrările de înlocuire a magistralelor I şi III. În mod ironic, clujenii au pierdut atunci licitaţia, deşi au ofertat un preţ mai mic, pe considerentul că nu au îndeplinit unele condiţii de calificare.

Construcţia viitorului centru de afaceri este finanţată din fonduri europene, printr-un proiect transfrontalier câştigat de municipalitate în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Hajdu Bihar. Partenerii în proiect vor trebui să contribuie la lucrări cu 50% din suma cheltuită.

Citeşte pe aceeaşi temă şi "Au refăcut proiectul! Piaţa Rogerius va fi cu 700 de metri pătraţi mai mare şi va găzdui o grădină suspendată"