Centrul de excelenţă NATO de la Oradea, specializat în activităţi de tip HUMINT (Human Intelligence), adică în culegerea de informaţii din sursă umană, va fi inaugurat pe 16 martie şi a costat Ministerul Apărării Naţionale 17,8 milioane lei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului, maiorul Constantin Spânu, "suma alocată acestui proiect a fost de 17,8 milioane lei, provenind din bugetul Ministerului Apărării Naţionale". În această sumă, a specificat sursa într-o declaraţie pentru BIHOREANUL, "au fost incluse cheltuielile pentru reabilitarea infrastructurii şi pentru achiziţia de echipamente şi materiale necesare dotării instituţiei, conform standardelor NATO".

Centrul de excelenţă NATO HUMINT va funcţiona într-o clădire care a aparţinut unei unităţi militare mecanizate din Oradea, imobil care a fost reabilitat şi dotat cu echipamente de protecţie şi supraveghere.

Potrivit aceleiaşi surse, Centrul este deservit atât de personal militar, cât şi civil. "Parte din personalul militar, circa 20%, este reprezentată de cadre aparţinând naţiunilor NATO participante", a afirmat purtătorul de cuvânt al MApN.

Centrul de excelenţă NATO specializat în culegerea de informaţii din sursă umană a fost creat ca urmare a unei Hotărâri a Guvernului Tăriceanu şi a unei decizii a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Amplasamentul de la Oradea a fost ales, conform purtătorului de cuvânt al MApN, datorită în principal a facilităţilor fostei Brigăzi Mecanizate 11 Carei, care a avut sediul în acest oraş, dar şi altor factori, precum poziţia geografică a Oradiei, existenţa unui aeroport internaţional.

"Alegerea garnizoanei Oradea este motivată în primul rând de facilităţile oferite de cazarma în care este dislocat Centrul, dar şi de poziţia geografică şi infrastructura existentă în municipiu. Un alt element luat în considerare l-a constituit şi mediul multicultural al regiunii", a declarat pentru BIHOREANUL maiorul Constantin Spânu, purtătorul de cuvânt al MApN.

Săptămâna trecută, la bilanţul activităţii pe anul 2009 a Ministerului Apărării, preşedintele Traian Băsescu a anunţat inaugurarea Centrului NATO de la Oradea pentru data de 16 martie şi a afirmat că acesta va funcţiona în România ca o recunoaştere a performanţelor obţinute de ofiţerii români de informaţii militare pe teatrele de operaţiuni din Irak şi Afganistan.