La aproape patru decenii de la lansarea unui plan prin care autorităţile comuniste şi-au declarat ambiţia să schimbe faţa oraşului, BIHOREANUL vă prezintă detaliile şi culisele proiectului de construire a centrului politico-administrativ al Oradiei, cunoscut sub denumirea Centrul Civic, în perimetrul actualei Pieţe Emanuil Gojdu.

Până la începutul anilor ’80, zona era formată din câteva străzi micuţe, cu case cu unul sau două caturi, mici magazine şi ateliere, fiind străbătută de linii de tramvai ce legau Parcul 23 August (în prezent 1 Decembrie) atât de Podul Dacia, cât şi de Calea Clujului. Dinspre centru către Cantemir, pe stânga, pe partea unde se află Cetatea, se înşirau Autogara, depoul de tramvaie şi apoi un şir de case până la fosta fabrică de conserve Avântul.

Zona are o poveste interesantă, în ultimele decenii ale comunismului fiind vizată în repetate rânduri pentru o sistematizare menită să-i atenueze caracterul industrial şi s-o transforme într-un centru urban atractiv. Deşi comunismul a trecut, eforturile continuă şi în prezent…

Centru lângă centru

La mijlocul anilor ’70, în plină epocă a sistematizării urbane comuniste, arhitecţii orădeni începeau să pună pe planşe câteva idei noi. Una dintre acestea aparţinea arhitectului Alexandru Moisi, care propunea degajarea în totalitate a laturilor Cetăţii către Parcul 23 August (actualmente Parcul 1 Decembrie) şi către Calea Clujului, precum şi construirea unei intersecţii denivelate înspre Podul Dacia.

Parcul urma să fie extins către noul drum, iar şanţul Cetăţii trebuia modernizat, cu alei şi spaţii de recreere. Nu se ştie dacă Cetatea urma să fie reabilitată, ea funcţionând atunci doar pentru depozitare şi mici servicii, fără scop turistic, dar cel mai probabil intenţia nu exista din moment ce nu există documente în acest sens.

Cert e că în 1979 a fost pus pe tapet un proiect pe cât de spectaculos, pe atât de ambiţios. După modelul unor oraşe precum Satu Mare şi Ploieşti, în Oradea urma să fie construit un "centru politico-administrativ", unde urmau să fie concentrate cele mai importante instituţii ale oraşului, grupate în jurul unui platou pietonal, pe marginea unui bulevard larg, care să poată găzdui manifestări publice. Proiectul a fost conceput de o echipă de arhitecţi ai Institutului Judeţean de Proiectări, condusă de Viorica Zărnescu (foto) şi a avut nu mai puţin de şapte variante.

Ceauşescu: Mascaţi Cetatea!

Activă şi acum, arhitecta îşi aminteşte de ambiţia şefului statului, Nicolae Ceauşescu (foto), ca Oradea să aibă un centru administrativ nou, în ton cu "realităţile socialiste". Se pare că ideea a încolţit după adunările populare organizate cu ocazia vizitelor pe care Ceauşescu le-a făcut la Oradea (în 1969, 1970, 1976, 1977, 1979, apoi în 1982 şi 1987), desfăşurate în actuala Piaţă a Unirii, zonă cunoscută atunci sub denumirea Parcul cu tunuri deoarece avea în centru un monument flancat de tunuri rămase din al doilea război mondial. Lui Ceauşescu şi consoartei lui, Elena, povesteşte arhitecta Viorica Zărnescu, "nu le convenea că Piaţa era înconjurată de biserici, voiau ceva nou".

Femeia spune că pentru un nou Centru Civic autorităţile vremii au luat în considerare două posibile amplasamente: unul lângă Cetate, iar celălalt la intersecţia bulevardelor Dacia şi Decebal. În a doua variantă, explică arhitecta, "Centrul Civic trebuia să fie un complex mare, o clădire înaltă cu săli de conferinţe".

În ce priveşte amplasamentul din zona Cetăţii, echipa de proiectanţi de la IPJ a gândit iniţial un Palat Administrativ lângă strada Griviţei, la sud-vest de fortăreaţă, iar lângă Calea Clujului o sală multifuncţională. Planul a fost schimbat de însuşi Ceauşescu. "Odată, când am mers în Capitală, Institutul de Arhitectură din Bucureşti şi soţii Ceauşescu au cerut mutarea sediului politico-administrativ în faţa Cetăţii, cerând ca aceasta să fie încadrată de blocuri masive. Era varianta lui Romeo Belea (n.r. – cadru didactic la Facultatea de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti) şi a mea. Au avizat-o pe a mea. A doua zi s-a fotografiat tot, s-au refăcut proiectele. Ceauşescu a vrut ca Cetatea să fie mascată complet", povesteşte Viorica Zărnescu.

Pe 10 iulie 1979, ziarul Crişana publica proiectul însoţit de un interviu luat tovarăşului Nicolae Fântână, directorul IPJ Bihor şi prim-vicepreşedinte al Comitetului Executiv al Consiliului popular judeţean Bihor (echivalentul Consiliului Judeţean de acum), care explica rostul proiectului de sistematizare. "Vechiul centru este destul de greu accesibil, în special circulaţiei auto, reprezentând pentru mulţi o adevărată problemă de a ajunge acolo". În schimb, noul centru urma să aibă câteva avantaje, între care accesibilitatea rutieră şi legătura directă cu centrul istoric.

Turnuri, giratorii şi tunel

Văzând macheta avizată de "conducerea superioară de partid şi de stat" şi schiţele pentru celelalte variante, orădeanul de azi şi-ar putea imagina cum putea parcurge ansamblul dacă acesta ar fi fost realizat integral, conform termenului stabilit, până în 1985.

Prima piesă, care trebuia să domine zona, ar fi fost Monumentul Independenţei, inaugurat în 1982 în prezenţa lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu (foto). Simbolizând clasa muncitoare, ţărănimea şi intelectualitatea, şi numită în glumă de către orădeni "Fraţii Petreuş", statuia a fost dezafectată după 1989 pentru a face loc noii Catedrale Ortodoxe.

Din restul construcţiilor propuse nu s-au construit decât trei blocuri. Ce trebuia să mai cuprindă? Sediul administrativ judeţean urma să fie amplasat în locul unde e acum noua Catedrală. Podul Dacia urma să fie lărgit şi decorat cu balcoane, întocmai precum cel din vecinătatea Primăriei. În partea sudică s-a propus construirea unui hotel, iar în zona actualei intrări în Piaţa agro-alimentară Cetate urma să răsară un cinematograf, flancat de blocuri. Alte blocuri înalte ar fi trebuit să mobileze terenul vechii pieţe, către strada Kogălniceanu.

Piaţa publică gândită în jurul Monumentului Independenţei era pietonală, inclusă într-un ipotetic circuit pedestru ce pornea din strada Republicii, continua prin Piaţa Unirii, pe strada Alecsandri (ce se dorea încă de atunci să fie rezervată exclusiv pietonilor), prin Cetate, iar apoi pe un pod pietonal către Parcul Muncitoresc (în prezent I. C. Brătianu), spre Ştrandul Municipal.

Greu de făcut

Implementarea proiectului s-a dovedit, însă, dificilă. Casele vechi s-au demolat în 1980, iar în 1983 a început construirea blocurilor. Nu s-a mers mai departe, întrucât s-a considerat că alte zone ale oraşului trebuia să fie prioritare.

Chiar şi după prezentarea în presă a "planului final", acesta a suferit modificări. Potrivit uneia din ele, s-a propus ca în dreapta şi în stânga Casei de Cultură a Sindicatelor să fie ridicate blocuri-turn, iar linia de tramvai dinspre centrul oraşului către Calea Clujului să fie mutată într-un pasaj subteran. Totodată, era propusă amenajarea a două sensuri giratorii, exact în locurile unde se află în prezent "turbo-giraţia". O altă variantă cuprindea un nou pod pietonal, lângă Podul Dacia, şi o amenajare peisagistică a Crişului Repede, cu jocuri de ape în culori.

Singura mare manifestare comunistă găzduită de Centrul Civic a fost sărbătorirea zilei de 23 August 1989. Autorităţile dăduseră undă verde pentru continuarea proiectului pentru anul 1990, când urmau să fie demolate toate casele de pe Calea Clujului către Maternitate.

În cele din urmă, buldozerele au fost oprite de schimbările politice, Ceauşescu nu şi-a văzut visul cu ochii, iar orădenii nu au mai apucat să aplaude la soclul Fraţilor Petreuş. Acum, merg doar să se roage între blocurile comuniste pentru că - nu-i aşa? - omul sfinţeşte locul, fie el şi socialist…

PROBLEME VECHI

Cu şoseaua sub asfalt

La trei decenii după construirea Centrului Civic, orădenii se lovesc de aceleaşi probleme de trafic semnalate de comunişti. Ideea relocării circulaţiei în subteran a fost vechiculată încă din anii’80, dar a prins contur în ultimii doi ani. Firma Egis, specializată în infrastructură, a făcut pentru Primărie un studiu în care propune şapte soluţii, toate cu "îngroparea" parţială a circulaţiei. Costul estimat al investiţiei variază între 20 şi 28 milioane de euro, în funcţie de complexitatea lucrărilor. Municipalitatea ar prefera varianta cea mai ieftină, în care lucrările ar dura 2 ani cu închiderea totală a circulaţiei sau 3 ani dacă se lucrează pe tronsoane.

Proiectul prevede construirea unui complex cu cinci pasaje subterane. Primul tunel ar începe la intrarea Căii Averescu în actuala turbogiraţie şi va asigura accesul către centru şi Nufărul. Un al doilea tunel, de 100 metri, va prelua traficul de pe Podul Dacia şi va intra în subteran în turbogiraţie pentru a reveni la suprafaţă în capătul dinspre Cantemier al Parcului 1 Decembrie pentru a traversa din nou prin subteran sensul giratoriu din Piaţa Cetăţii. Un tunel similar ar urma să asigure circulaţia dinspre Nufărul spre Podul Dacia. Conform proiectului, coborârea în subteran a traficului din Centrul Civic ar permite transformarea Pieţei Gojdu în zonă pietonală, care să asigure accesul turiştilor la Cetate. "În prezent se face revizuirea planului de mobilitate, care trebuie finalizat până luna viitoare. În funcţie de soluţia aleasă vom începe să căutăm surse de finanţare pentru lucrări", spune şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, Marius Moş.