Centrul de zi pentru persoane cu scleroză multiplă, situat în strada Buzăului 2, a fost transformat în şantier. Municipalitatea a demarat lucrările de extindere şi reabilitare a clădirii pentru ca aceasta să poată corespunde nevoilor persoanelor cu handicap. Din cele 3 milioane lei, la cât se ridică valoarea totală a proiectului, 2,4 milioane lei o reprezintă alocările nerambursabile din fonduri europene.

"Proiectul are ca obiectiv reabilitarea şi modenizarea spaţiilor de la parterul şi etajul clădirii astfel încât aceasta să devină un centru modern adaptat cerinţelor persoanelor cu dizabilităţi. Avem în vedere creşterea gradului de accesibilitate în aceste spaţii, pentru că imobilul nu corespunde din niciun punct de vedere destinaţiei de Centru de zi pentru persoane cu scleroză multiplă, din cauza lipsei unei rampe de acces, a unui ascensor, etajul neputând fi utilizat, precum şi a grupurilor sanitare", a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, Dumitru Sim, coordonatorul de comunicare în proiect.

Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt cele 27 de persoane care frecventează centrul în prezent, urmând ca după încheierea lucrărilor numărul lor să crească la 67 şi cei 92 de beneficiari ai serviciului de nformare şi consiliere furnizat de Societate de Scleroză Multiplă din România.

După finalizarea lucrărilor aceste persone vor avea asigurată o gamă diversă de servicii, începând de la acceptarea în centru şi mergând până la rezolvarea unor probleme persoanele specifice. În sprijinul beneficiarilor centrul va fi dotat cu aparatură IT şi de recuperare printre care un calculator cu soft special pentru terapie, un calculator special cu sistem Tutch Screen, un calculator special cu Large Keyboards şi Joystick, paralele reglambile, cilindru pentru rulări, pat reglabil, pernă cu rezonanţă magnetică, cadru de mers, fotoliu rulant, aparate de ozonoterapie, de drenaj limfator, de cromoterapie şi altele.

Prezent la conferinţa de presă, psihologul Sebastian Badale a afirmat că după modernizare centrul va deveni o componentă importantă a comunităţii. "Centrul de zi este o parte importantă a îngrijirii persoanelor cu dizabilităţi pentru că abordează nu doar latura medicală ci şi latura socială, latura psihică şi răspunde şi celorlate nevoi ale persoane. Practic centrul reintroduce bolnavul în comunitate iar prin personalul existent îl ajută să îşi apere drepturile", a spus Badale.

Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni, între martie 2011 şi martie 2013, lucrările de reamenajare fiind adjudecate de firma Dan & Dan iar dirigenţia de şantier fiind asigurată de SC Arhiplan SRL.