Reuniți joi în ședință ordinară, aleșii bihorenilor au aprobat un proiect în valoare de peste 18 milioane lei pentru lărgirea centurii Oradea la trei benzi între intersecțiile cu strada Nojoridului și cu strada Daliei.

Lărgirea șoselei, de fapt dotarea ei cu benzi de accelerare și decelerare, a fost o condiție impusă de CNAIR pentru avizarea unui alt proiect, pentru construirea unui nou drum de legătură între centura orașului și Inelul Rutier Metropolitan, între DN 76 spre Deva și DN 79 spre Arad.

Plus 6 metri

Potrivit hotărârii adoptate cu unanimitate de voturi, între intersecțiile dintre centura Oradiei și strada Nojoridului, respectiv Daliei, centura orașului va fi lărgită pe o lungime de 840 de metri, pentru amenajarea unor benzi de accelerare și decelerare.

Valoarea totală a proiectului a fost estimată la 18,60 milioane lei, cu TVA inclusă, din care lucrările propriu-zise de construcții și montaj vor costa 11,79 milioane lei.

Platforma drumului de centură va fi lărgită pe cei 840 metri cu câte 6 metri, din care lățimea carosabilului va fi de 4 metri.

De asemenea, noile amenajări vor fi dotate cu căi de acces spre proprietățile mărginașe, rețele de canalizare pluvială și cu sistem de iluminat public, așa cum de altfel este normal.

Pentru un nou drum

Potrivit președintelui CJ Bihor, Mircea Mălan, realizarea benzilor de accelerare/decelerare prin lărgirea centurii Oradea este o condiție pusă de CNAIR pentru avizarea unui alt proiect asumat de administrația județeană în parteneriat cu municipalitatea, și anume cel pentru construirea încă unui nou drum de aproximativ 6 kilometri care să lege de centura orașului centura metropolitană.

Acest nou drum ar urma să coste aproximativ 35 milioane lei, pornind din centura Oradea din dreptul pieței West Market, prin strada Apateului, până la racordarea cu Inelul Rutier Metropolitan, traversând inclusiv teritorii ale comunelor Sânmartin și Nojorid.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!