Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, și primarul Oradiei, Florin Birta, au anunțat un nou proiect pentru conectivitatea Zonei Metropolitane Oradea, ce prevede construirea unui nou drum de legătură între centura orașului și Inelul Rutier Metropolitan.

Între șosele naționale

Anunțul privind noul proiect a fost făcut de Bolojan și Birta într-o conferință de presă susținută joi la Primăria Oradea, edilul afirmând că traseul drumului a fost stabilit de administrația municipală și de cele ale comunelor Sânmartin și Nojorid, așa încât să nu fie necesară demolarea niciunei construcții, ci doar exproprieri de terenuri neocupate de edificii planificate.

„Este un drum de aproximativ 6 kilometri, cu o valoare de aproximativ 35 milioane lei. Traseul a fost stabilit în colaborare cu primăriile din Sânmartin și Nojorid astfel încât să nu trecem peste anumite PUZ-uri (n.r. – Planuri Urbanistice Zonale) emise de cele două primării. Acest traseu nu afectează nicio construcție prin zona prin care trece, va afecta doar terenuri care vor trebui expropriate”, a spus primarul Florin Birta.

Potrivit acestuia, exproprierea terenurilor situate pe teritoriul administrativ al municipiului va costa circa 528.000 lei, sumă ce va fi asigurată din bugetul orașului, iar de exproprierea terenurilor din cele două comune se va ocupa Consiliul Județean, aceasta urmând să coste circa 110.000 lei.

Noua șosea - cu două benzi de circulație late de câte 2,75 metri fiecare plus acostamente - ar urma să pornească din centura Oradea din dreptul pieței West Market, prin strada Apateului, până la racordarea cu Inelul Rutier Metropolitan, traversând așadar teritoriile celor două comune.

Termenul de execuție este prevăzut la 12 luni, din care 2 luni pentru proiectare și 10 pentru construirea propriu-zisă a drumului.

„În perioada următoare vom încerca să scoatem la licitație partea de proiectare și execuție și să dăm drumul la lucrări, astfel încât în momentul în care va fi finalizat și Inelul Metropolitan al municipiului Oradea, acest drum de legătură să poate fi folosit de toți cei care vor tranzita orașul Oradea sau Inelul Metropolitan”, a mai spus primarul.

Proiectul a și fost supus joi dezbaterii Consiliului Local Oradea, care l-a aprobat.

Plan de conectivitate

Birta a prezentat proiectul noului drum care va lega orașul de Inelul Rutier Metropolitan în contextul în care municipalitatea colaborează cu CJ Bihor și pentru alte proiecte. Primăria lucrează la studiile de fezabilitate pentru alte două proiecte - unul pentru asigurarea conectivității dintre DN1 pe teritoriul Oradiei cu zona Băile Felix și Băile 1 Mai, prin cartierele Nufărul și Velența (prin zona străzilor Iancu de Hunedoara - Seleușului - Războieni - Calea Clujului), și un altul pentru racordarea la Șoseaua Borșului (tot DN1) a comunei Paleu și a zonei de dealuri din oraș, prin cartierele Oncea și Soarelui (prin strada Uzinelor).

De alte două proiecte din același plan de îmbunătățire a conectivității în ZMO se ocupă CJ Bihor: conectarea Oradiei la noul nod rutier realizat prin proiecte de investiții precum legătura dintre centură și autostradă și drumul expres DX Oradea - Arad, pe o axă ce cuprinde străzile Meșteșugarilor, Lăpușului, Oneștilor, bulevardul Decebal și strada Tudor Vladimirescu, respectiv realizarea așa numitului Inel Rutier Metropolitan de Nord, pentru racordarea DN1 Cluj - Oradea și DN 19 Oradea - Satu Mare, din actualul sens giratoriu dintre DN 1 și drumul comunal spre Fughiu prin cartierele Tineretului, Podgoria, zona Gheorghe Doja, localitățile Săldăbagiu de Munte și Paleu și, în final, centura Biharia.

Bolojan, despre „inele”

În ce privește proiectele CJ Bihor pentru creșterea conectivității din ZMO, președintele Ilie Bolojan a prezentat informații atât despre proiectul Inelului Rutier Metropolitan de Nord, în pregătire, cât și despre cel al Inelului de Sud, aflat deja în construcție.

Cu privire la IRM de Nord, Bolojan a spus că „într-o lună vom avea o variantă de traseu cu care ne vom duce pentru avizare la CNAIR”, deoarece acesta va avea statut de drum național, și a anunțat că administrația județeană a optat pentru una din cele două variante luate în calcul, abandonând-o pe cea care ar fi impus racordarea la DN1 în dreptul Cartierului Tineretului, din cauza obligațiilor de traversare a unor zone de protecție ale Companiei de Apă, „deci această variantă nu mai este de actualitate”.

Prin urmare, a spus Bolojan, IRM de Nord va porni din DN1 înainte de intrarea în Oșorhei, din dreptul intersecției cu drumul comunal ce duce spre Fughiu, va continua între barajul din Oșorhei peste Crișul Repede și zona de protecție a CAO, apoi peste dealuri în zona Podgoria, iar de acolo „nu va intra în intravilanul localităților Săldăbagiu de Munte și Paleu, ci va merge pe la nord de cele două sate, între Săldăbagiu și Uileacu de Munte, până la nord de Paleu”, în final urmând racordul la centura Biharia și legătura, prin aceasta, cu DN 19 spre Satu Mare.

În ce privește IRM de Sud, în lungime de 17 kilometri și care va ocoli localitățile Oșorhei, Băile Felix și Nojorid, Bolojan a amintit că Hotărârile CJ Bihor au fost invalidate de Curtea de Apel Cluj Napoca, ceea ce obligă administrația județeană să facă șoseaua nu cu profil de drum județean, ci de drum național, astfel că în prezent se lucrează la reproiectarea lui în acord cu sentința judecătorească.

„În această perioadă reproiectăm și realizăm documentațiile tehnice astfel încât să respectăm această hotărâre judecătorească, asta înseamnă că drumul nu va mai avea o lățime de 3,25 metri, va fi de 3,50 metri și va avea pe fiecare parte un acostament suplimentar de 75 cm”, a spus Bolojan, subliniind că noile documentații vor fi finalizate de proiectanți la jumătatea lunii martie și vor intra la finele lunii pe ordinea de zi a CJ Bihor spre dezbatere și adoptare. „Suplimentar, CJ Bihor va trebui să aprobe și noul coridor de expropriere”, a spus Bolojan, ceea ce presupune costuri în plus față de cele aprobate inițial.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!