„Există o foame pronunţată de forţă de muncă", a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, Bekesi Csaba, directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor.

Bursa Generală a Locurilor de Muncă anunțată de AJOFM Bihor pentru data de 28 martie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, va pune la dispoziţia solicitanţilor un număr record, de peste 887 de posturi, ofertate de 60 de angajatori. Prin comparaţie, la ediţia de anul trecut, cele 40 de firme prezente au ofertat puţin peste 500 de posturi.

La eveniment şi-au anunţat participarea, în premieră, pe lângă angajatorii direcţi, şi patru companii specializate în intermedierea de forţă de muncă. Posturile aflate în portofoliul intermediarilor nu au fost cuprinse însă în calculele organizatorilor.

La evenimentul de vineri sunt așteptați toţi bihorenii aflaţi în căutatea unui job. „Bursa locurilor de muncă se adresează tututor personelor în căutarea unui loc de muncă, indiferent de statutul lor, de la şomeri la persoane care lucrează dar vor să îşi găsească un post mai potrivit competenţelor", a spus directorul Bekesi.

În ceea ce priveşte oferta de locuri de muncă, cea mai mare căutare o au muncitorii necalificaţi. În rândul persoanelor cu calificare cei mai căutaţi sunt cusătorii, tâmplarii, dar şi meseriaşi pe cale de dispariţe după închiderea platformelor industriale comuniste, precum frezori, sculer-matriţeri, electricieni sau sudori.

Conform evidenţelor AJOFM judeţul Bihor se află pe locul şase în ţară în ceea ce priveşte rata şomajului cu un număr de 11.720 de şomeri înregistraţi.