Consiliul Local a aprobat joi, în ciuda opoziţiei reprezentanţilor PDL, scumpirea încălzirii cu 13,7%. Începând din luna februarie, orădenii vor plăti pe gigacalorie 164,93 de lei cu TVA inclus. Noul tarif a fost adoptat cu majoritate de voturi, în ciuda opoziţiei consilierilor PDL.

"Nu sunt de acord cu majorarea tarifelor cu 14%. Datoria municipalităţii în acest an de criză era să fie alături de orădeni. În loc să băgăm 35 de miliarde de lei vechi în acoperirea curţii interioare a Primăriei puteam să îi ajutăm pe orădeni să treacă mai uşor peste 2010 care este un an de criză", a spus consilierul local Dorin Corcheş, după ce, la propunerea primarului Ilie Bolojan, Consiliul Local a aprobat acoperirea curţii interioare a clădirii municipalităţii şi amenajarea unui birou unic de relaţii cu publicul.

În replică, viceprimarul Rozalia Biro i-a răspuns că inclusiv după scumpire Oradea va practica unul dintre cele mai mici tarife din ţară. "Cu 164,93 de lei pe gigacalorie ne aflăm pe penultimul lor din ţară din punct de vedere al preţului. Oraşe ca şi Craiova, Iaşi, Timişoara, Cluj Napoca şi Arad au preţuri mai mari decât Oradea", a spus Biro.

Viceprimarul a explicat că în condiţiile unui buget local care se anunţă cu cel puţin 10% mai sărac decât anul trecut, Primăria nu poate să îşi asume subvenţionarea gigacaloriei cu 14% în plus, sumă estimată undeva la 9 milioane lei noi.