Electrocentrale îşi joacă săptămâna aceasta cartea relansării sau intrării în insolvenţă.

Cu datorii de peste 299 milioane lei către furnizori, rămas fără cărbune din Valea Jiului şi ţinut cu conturile blocate de firma Unicom, care asigură transportul combustibilului, CET pregăteşte disponibilizarea a 150 de angajaţi şi caută soluţii de aprovizionare în Ungaria. "N-am mai fost într-o situaţie atât de dificilă niciodată", spune directorul Dragoş Gligor.

Datorii în loc de investiţii

La două săptămâni după ce consilierii locali au aprobat în unanimitate sacrificarea investiţiilor pe 2013 pentru a putea face o infuzie de 2,5 milioane euro în Electrocentrale, situaţia societăţii e la fel de încurcată. CET are conturile blocate de firma Unicom, căreia îi datorează 43 milioane lei, toate bunurile îi sunt poprite şi nu întrevede nicio şansă să iasă singură din impas. Primarul Ilie Bolojan negociază cu Unicom deblocarea conturilor, măsură condiţionată însă de achitarea unei tranşe de circa un milion de euro şi de asumarea unui calendar de plăţi până la stingerea debitului.

Atâta doar că pe lista creditorilor CET se mai numără Centrala Naţională a Huilei cu 65,4 milioane lei, Maestro Trading, furnizorul de cărbune de la Voivozi, cu 28 milioane lei, Banca Transilvania cu 25 milioane lei şi alţii. Discuţiile se poartă la sânge. "Săptămâna trecută, când ieşeau de la primar reprezenţii Unicom, aşteptau să intre cei de la Maestro", povesteşte directorul CET.

"Nu vom avea de ales..."

06 Dragos Gligor_1.jpgDe negocieri depinde dacă Electrocentrale îşi va relua activitatea sau va intra în insolvenţă. "Dacă discuţiile nu duc nicăieri, nu vom avea de ales", spune Dragoş Gligor (foto). Oricum, conducerea centralei a făcut deja listele cu cei 150 angajaţi care vor fi disponibilizaţi în august şi lucrează la întocmirea dosarului de licenţiere a viitoarei firme Termoficare Oradea, care va prelua reţelele de distribuţie. "Dacă toate actele sunt în regulă, noua societate va putea opera peste două luni", apreciază Gligor.

Atâta doar că nu prea sunt. Noua firmă va trebui să prezinte spre avizare la ANRSC indicatori de performanţă pe care, cu tehnologia învechită a CET-ului, nici nu are cum să-i măsoare. Iar "istoricul" din documente e înspăimântător: într-o lună bună, cum a fost noiembrie 2012, Electrocentrale a avut încasări de 8,5 milioane lei şi cheltuieli de 14,2 milioane lei, fără cele cu combustibilul şi reparaţiile.

Cărbune din Ungaria

Cea mai mare problemă a CET-ului rămâne, însă, faptul că nu are ce băga pe foc. Întrucât Centrala Naţională a Huilei refuză de patru luni să dea cărbune până la stingerea datoriilor, iar cantităţile furnizate de Maestro nu asigură nici pe departe necesarul pentru o lună de iarnă, municipalitatea caută noi furnizori. Săptămâna aceasta o delegaţie a Primăriei va merge în Ungaria, pentru negocieri cu reprezentanţii minei Matrai Eromu. "Este vorba de un cărbune de calitate superioară care costă circa 30 lei pe tonă, faţă de 33 lei cât e cel din Valea Jiului şi 40 lei cât costă cel de la Voivozi, spune Nadia Haş, director economic adjunct în Primărie. Numai că, spre deosebire de furnizorii români, ungurii cer plata în maxim 30 de zile, în caz contrar întrerup livrările.

Situaţia este şi mai tulbure la achiziţia de păcură, unde stocurile se epuizează în două săptămâni. CET a adjudecat vineri o licitaţie pentru cumpărarea a 5.000 tone de păcură, pentru 13 milioane lei, dar nu are banii. Aşa că, după toate probabilităţile, oraşul va trebui să facă o nouă infuzie de capital în Electrocentrale. De unde, rămâne de văzut. Întâi Primăria a tăiat de la investiţii, pe viitor s-ar putea să umble şi la cheltuielile curente...


FALIŢI
"Omorâţi" de Unicom

Cazul Electrocentrale nu e singular în ţară. Firma Unicom a mai blocat în primăvară conturile Termica Suceava, pentru datorii de 26 milioane lei. Ca să iasă din impas, sucevenii au cerut intrarea în insolvenţă, însă fără folos. Conform planului de restructurare, 295 din cei 569 angajaţi vor fi trimişi în şomaj, fără salarii compensatorii. Singura speranţă a locuitorilor Sucevei stă în finalizarea, până în noiembrie, a centralei pe biomasă pe care o construieşte firma Bioenergy. La Oradea, construcţia noii centrale pe gaz, care ar trebui să fie gata în doi ani, nici măcar nu a fost scoasă la licitaţie.