Cetate "de vânzare": Cetatea Oradea continuă să fie slab vândută, în ciuda atuurilor care o fac unică în Sud-Estul Europei (FOTO / VIDEO)

Ne încurcăm în ştiinţă. Aceasta e concluzia reporterului BIHOREANULUI după ce, în decurs de o săptămână, a vizitat două obiective pe care Oradea şi un alt oraş, aflat în cu totul alt colţ de ţară, pariază pentru a atrage turişti.

O comparaţie strict din acest punct de vedere, al "randamentului" turistic, este din păcate nefavorabilă Oradiei, în pofida unicităţii cetăţii de aici. În timp ce administraţia oraşului şi cea a cetăţii orădene, aflată în al treilea an după finalizarea unor ambiţioase planuri de reabilitare, sunt excesiv de meticuloase pentru a-i asigura o strălucire cât mai mare, din care însă nu ştiu să scoată bani, paradoxul e că la Suceava, cu mai puţine ezitări, s-a atins o performanţă net superioară: Muzeul Cetăţii Oradea a avut anul trecut 34.500 vizitatori plătitori, pe când cel al Cetăţii Muşatine 200.000! Deşi are mai puţine de oferit, aceasta "se vinde" mai spectaculos, privind spre... viitor.

Diferenţe istorice

O comparaţie a celor două cetăţi ar putea revolta istoricii, căci în afara caracterului medieval, specialiştii nu văd nicio asemănare între ele. Şi, totuşi, turiştii au tot dreptul s-o facă...

În forma iniţială, demult dispărută, Cetatea Oradiei datează din secolul XI, potrivit unei legende cum că regele Ladislau I al Ungariei ar fi vânat în zonă şi, la îndemnul unui înger arătat în vis, a decis să facă aici o mănăstire fortificată. După moartea, sanctificarea şi înhumarea sa, ea a devenit loc de pelerinaj, urmând apoi o catedrală gotică şi devenind reşedinţă episcopală. În schimb, întemeierea Cetăţii Sucevei, în secolul XIV, e legată de numele lui Petru Muşat, cronicarii atestând-o ca reşedinţă voievodală.

Configuraţia actuală a Cetăţii Oradiei a rămas din secolele XVI-XVI, fiind singurul complex de arhitectură militară în stil italian vechi aflat în stare bună în sud-estul Europei, de atunci deţinând diverse funcţii militare şi auxiliare până târziu în anii ’90. În schimb, Cetatea de Scaun a Sucevei a fost abandonată după un cutremur din secolul XVII, fiind scoasă la lumină abia de la începutul secolului XX, datorită unui arhitect austriac, şi valorificată din 1951, când a găzduit primul şantier arheologic naţional din România.

Două culturi

Orice cunoscător al istoriei elementare înţelege că cele două cetăţi sunt rodul unor culturi diferite, Cetatea Oradiei având de-a lungul timpului administraţii maghiară, transilvană, otomană şi habsburgică. Aici au fost îngropate şapte capete încoronate, începând cu Ladislau I, continuând cu regina Beatrix, soţia lui Carol Robert de Anjou, şi încheind cu regina Maria de Anjou, soţia lui Sigismund de Luxemburg, şi cu regele împărat Sigismund de Luxemburg însuşi. De asemenea, Cetatea orădeană a fost un important centru religios (vechea catedrală a avut acelaşi rang, de pildă, cu cel al Catedralei din Veneţia), cultural (aici a activat, tot ca exemplu, umanistul Andrea Scolari) şi chiar ştiinţific (datorită fizicianului vienez Georg Puerbach, care a construit un observator astronomic şi a fixat Meridianul zero).

În plus, unii căpitani au ajuns personaje importante în politica regională: Ştefan Bathori a devenit rege al Poloniei, iar Christofor Bathori, Ştefan Bocskai şi Gheorghe Rakoczi principi ai Transilvaniei. Pe scurt, în perioada de glorie, Cetatea Oradiei a avut un rol important şi legături internaţionale, mai ales cu Italia, Ungaria şi Slovacia de azi.

Aflată în calea năvălirilor otomane şi a expansiunii polone, Cetatea de Scaun a Sucevei are o istorie mai scurtă şi mai săracă, putându-se lăuda doar că de aici au condus Moldova Petru Muşat, Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi Vasile Lupu (o scurtă vreme a folosit-o şi Mihai Viteazul) şi că tot de aici au fost respinse asedii ale sultanului Mahomed II, ulterior fiind predată de boieri lui Soliman II Magnificul. Inutil de adăugat că singurul pârcălab cunoscut al cetăţii sucevene este hatmanul Luca Arbore, care n-a devenit niciodată domnitor.

Centru şi periferie

Ceea ce turistul remarcă în primul rând este că, dacă Cetatea Oradiei se află în chiar inima unui oraş cu peste 201.000 locuitori, fortificaţia suceaveană este situată în afara unei urbe cu doar 105.000 locuitori, pe o costişă. Apoi, Cetatea Oradiei ocupă 72 de hectare, pe când cea a Sucevei sub 20 hectare.

În 2010, administraţia municipală a demarat un amplu proces de restaurare al Cetăţii orădene, care până acum a costat peste 70 milioane lei, urmând încă unul, de peste 10 milioane lei, pentru reabilitarea zidurilor şi a două bastioane. La Suceava, unde fortificaţia e gestionată de Consiliul Judeţean, restaurarea a costat 55 milioane lei.

Muzeul Cetăţii orădene este bogat şi structurat cu patru "secţii": de istorie a fortificaţiei şi a oraşului, şi una ce prezintă istoria confesională, deocamdată parţial (doar a bisericilor romano-catolică, greco-catolică şi reformată; ortodocşii, evreii şi neoprotestanţii nerăspunzând încă invitaţiei Primăriei de a se "expune"). Între expoziţiile permanente se numără cea despre cultura şi civilizaţia locală, o alta despre represiunea comunistă şi un muzeu al pâinii, iar între cele itinerate în acest an au fost unele despre bronzurile romane din nord-vestul Daciei Porolissensis, despre generaţia Marii Uniri, una de grafică şi sculptură Salvador Dali şi alta de imagini 3D ilustrând Primul Război Mondial, adusă de la Budapesta.

Cetatea Sucevei are "colecţii" de-a dreptul sărace: trei săli cu arme (replici), un lapidariu nici cât o zecime din cel de la Oradea, o sală "a tronului" aproape complet goală şi o capelă. Dacă la Suceava un turist nu are pentru ce zăbovi peste un ceas şi jumătate, la Oradea poate petrece 3-4 ore sau chiar mai mult.

Lecţie de profit

Cu toate acestea şi în ciuda diferenţei de preţuri pentru biletele de acces - la Oradea costă 5 lei, pe când la Suceava 12 lei -, vechea Cetate de Scaun a Moldovei a strâns anul trecut, potrivit informaţiilor furnizate de conducerea Muzeului Bucovinei, nu mai puţin de 200.000 de vizitatori plătitori, în timp ce, conform datelor oferite de directorul adjunct Ionuţ Ciorba, Muzeul cetăţii orădene a "contorizat" 34.500. Un calcul sumar arată că sucevenii au încasat 2,4 milioane lei, iar orădenii puţin peste 172.000 lei. În plus, anul acesta Cetatea Sucevei a primit şi un Certificat de Excelenţă din partea TripAdvisor, ca recunoaştere a atractivităţii.

Situaţia are cel puţin trei explicaţii, prima fiind că, dacă Suceava s-a "branduit" ca oraş al Cetăţii de Scaun a lui Ştefan cel Mare, Oradea încă pare să ezite să se promoveze ca oraş al Sfântului Ladislau şi ca loc de veci pentru şapte capete încoronate, fapt eminamente remarcabil. La fel, diferă şi disponibilitatea gazdelor: la Suceava cetatea e deschisă (cu excepţia zilelor de luni) de la 9.00 la 21.00 (adică 12 ore pe zi), la Oradea de la 10.00 la 18.00 (8 ore).

La zi

Însăşi diferenţa de prezentare este defavorabilă orădenilor, care se mulţumesc cu metode clasice (panouri, ce-i drept traduse şi în engleză şi maghiară, plus tururi ghidate pentru grupuri organizate), în timp ce sucevenii au suplinit modestia patrimoniului folosind atât manechine în costume de epocă, cât mai ales tehnici moderne. Dacă la Oradea vizitatorii află ceva din istoria cetăţii doar din explicaţiile tipărite de lângă exponate sau de la ghizi, la Suceava prezentarea e făcută prin holograme şi proiecţii video atractive.

Încă de la intrarea în Cetatea de Scaun, în săli dotate cu senzori există sisteme ce detectează prezenţa vizitatorului şi pornesc proiectări de holograme înfăţişând oşteni şi domnitori care povestesc istoria locului. Într-o altă sală, istoria socială, economică şi politică a Ţării Moldovei este prezentată sub forma unei cărţi-video, cu un proiector amplasat în tavan care expune pe o carte din marmură informaţii ilustrate din diverse cronici răsăritene şi occidentale, fiecare vizitator putând citi în propriul ritm, deoarece cartea se "răsfoieşte" prin apăsare de buton.

Concluzia? La fel ca în multe alte privinţe, chiar dacă se consideră mai "occidentali" în baza simplului criteriu geografic, pentru că oraşul le este fizic mai aproape de Europa, orădenii - mai exact, administratorii lor - se arată, de fapt, încremeniţi şi opaci la noutăţi. Ceea ce costă reputaţie şi, implicit, bani.

O MODĂ NOUĂ
România îşi redescoperă cetăţile

Odată cu aderarea la UE, primăriile a zeci de oraşe din România care au cetăţi au sesizat că acestea pot impulsiona turismul şi au început să le restaureze cu fonduri nerambursabile pentru a le valorifica. Multe au reuşit să le branduiască în ciuda vechimii, mărimii şi bogăţiei mai puţin spectaculoase. Până şi cetăţi mai mici, precum Făgăraşul, au ştiut să se promoveze ca "cetăţi ale domniţelor" (unde se refugiau ori erau exilate nevestele domnilor), iar altele, mai mari, precum Alba Iulia (120 hectare), au aspirat să devină ele însele adevărate "orăşele" turistice.

La Alba Iulia, s-au cheltuit pentru restaurare peste 60 milioane euro, dar administraţia locală tot n-a izbutit să crească numărul turiştilor, şi asta deşi Cetatea Alba Carolina nu percepe niciun leu de la vizitatori. Explicaţia? Oraşul este mic şi de tranzit, aşa că turistul nu rămâne decât pentru vizita de o zi, fără a înnopta aici.

Chiar dacă Oradea nu este în acest pericol (anul trecut a fost primul în care numărul turiştilor l-a depăşit pe cel al populaţiei), administraţia locală vrea să completeze oferta locală cu încă trei noi obiective: un Muzeu al Masoneriei, Casa Darvas La Roche şi, peste 2-3 ani, Palatul Episcopal Greco-Catolic, pe care, în schimbul restaurării după incendiul din august, îl va administra 20 de ani.