Cetatea ar putea fi mobilată cu sprijinul unor muzee din Austria. Primarul Ilie Bolojan s-a întâlnit luni, la Oradea, cu ambasadorul Republicii Austria în România, Gerhard Reiwege.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, o temă aparte în cadrul întâlnirii a constituit-o mobilarea Cetăţii cu ajutorul unor muzee din Austria pentru ilustrarea perioasei austriece a fortificaţiei.

Discuţiile purtate între părţi au mai vizat de la colaborarea cu oraşe austriece pentru schimburi de bune practici, la organizarea de evenimente în municipiu, cu concursul ambasadei de la Bucureşti, atât anul acesta cât şi anul viitor.

În plus, ambasadorul austriac la Bucureşti, Gerhard Reiwege şi-a exprimat susţinerea cu privire la intenţia municipalităţii de a deschide, anul viitor, Muzeul Evreilor, dând asigurări că va sprijini promobarea artistică a municipiului Oradea în Austria.