Pentru o noapte, Cetatea din Oradea a devenit un tărâm futurist, plin de lumini, lasere şi muzică. Sâmbătă seară a avut loc One Night Gallery, un eveniment care a ajuns pentru prima oară în urbe şi care a promovat noi forme de artă, precum tablouri care au prins viaţă şi instalaţii luminoase activate de participanți.

Dans pe faţadă

Evenimentul a început după ora 19.30 şi s-a desfăşurat în apropiere de zona intrării principale din Cetate, unde publicul a fost ademenit cu proiecţii de tip video-mapping, pe pereții clădirilor. Una dintre ele a avut ceva aparte: cu ajutorul unui costum special, mișcările unei dansatoare care a urcat pe o mică scenă amplasată în fața amfiteatrului au fost reproduse pe peretele de lângă ea.

La prima reprezentanţie, de la ora 20.30, zeci de curioşi se aflau în faţa clădirii, mulţi dintre ei imortalizând momentele cu ajutorul telefoanelor mobile. Unii dintre ei au plecat însă destul de repede, fie pentru că momentul nu li s-a părut suficient de spectaculos, fie și pentru că adesea conturul personajului din animație nu era clar definit, cel mai probabil din cauza luminilor din jur.

Curioșii au intrat apoi într-o clădire unde un DJ a pus muzică la pick-up. Printre vinilurile pregătite de el s-a numărat şi albumul "Oxygene" al lui Jean-Michelle Jarre.

Decorul din casa DJ-ului a atras zeci de oaspeţi, cel mai interesant fiind un tablou plin de efecte speciale vizuale, care se învârtea şi îşi schimba culorile.

O altă atracţie, dintr-o altă încăpere, a fost instalaţia numită Interactive Lightroom, un adevărat spectacol de lumini, care era controlat prin mișcări ale mâinilor oricărui doritor. 

"Trebuie să fiţi atenţi pentru că sunt nişte raze puternice, mobile, care sunt dirijate de un senzor de mişcare. În momentul în care senzorul îţi simte prezenţa, activează luminile într-o anumită coregrafie, instalaţia având totodată şi o componentă audio", le-a explicat o voluntară celor care se încumetau să intre.

Tablouri magice

O zonă "instragramabilă" a fost o încăpere unde mai multe tablouri păreau că au prins viaţă. Acestea erau de fapt nişte proiecţii pe un perete, cu elemente 3D. "Sunt nişte jocuri de lumini şi proiecţii, dar arată atât de bine!", a spus Paula, o tânără din Marghita.

Intrarea la expoziţia adusă de One Night Gallery a fost gratuită. Evenimentul a fost organizat în premieră la Oradea, după ce a avut 21 de ediţii în ţară.

Expoziția a fost realizată de Les Ateliers Nomad, un studio din Bucureşti specializat în efecte speciale şi animaţii 3D, în parteneriat cu Visit Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!