Reprezentativa Muntenegrului a câştigat Campionatul European de Polo U18, competiţie care s-a desfăşurat în perioada 18-24 august la Oradea, la Bazinul Ioan Alexandrescu.
Duminică seara, în ultimul joc, cel care a stabilit echipa campioană, selecţionata statului Muntenegru s-a impus la o diferenţă de patru goluri, cu scorul de 13-9, în finala susţinută în compania Serbiei, după un joc pe care l-a controlat de la început şi până la sfârşit.
După primul sfert, Muntenegru conducea cu 3-2, iar în următoarele opt minute a înscris de patru ori şi a primit doar două goluri, astfel că la jumătatea disputei scorul era 7-4.
În sfertul al treilea, muntenegrenii s-au dezlănţuit şi au înscris de cinci ori, primind doar două goluri, astfel că în ultima pauză conduceau cu 12-6.
La acest scor, în ultimul sfert şi-au permis o anumită relaxare, astfel că echipa Serbiei a mai redus din handicap, iar rezultatul partidei a fost 13-9, iar reprezentativa muntenegreană s-a încoronat ca regină a Europei la această categorie de vârstă, de 18 ani.
În meciul pentru locul 3, Grecia a învins la limită Italia, cu 12-11, şi a intrat astfel în posesia medaliilor de bronz.
Tot duminică s-au mai desfăşurat două jocuri de clasament. Pentru locurile 5-6, Spania a învins Ungaria cu 10-7, iar pentru locurile 7-8, Croaţia a întrecut Franţa cu scorul de 16-7.
Reamintim că echipa României s-a clasat pe locul 14 la această competiţie, din 16 participante.