Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au început urmărirea penală împotriva unui cetăţean maghiar de 52 de ani pentru evaziune fiscală, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bhor, comisarul Ioana Indrieş.

Din cercetările poliţiştilor a reieşit că, în martie 2008, bărbatul a înfiinţat o firmă în Oradea, Zolelectronic SRL, pe care a administrat-o personal, efectuând, timp de un an, numeroase tranzacţii intracomunitare cu produse petroliere, fără să le înregistreze în evidenţele contabile. În aprilie 2009, firma şi-a întrerupt activitatea iar cetăţeanul maghiar a dispărut.

„În perioada 2008-2009, administratorul societăţii a importat produse petroliere din Ungaria şi Slovacia, pe care mai apoi le-a comercializat către agenţi economici din România. Niciuna din operaţiuni nu a fost înregistrată în evidenţele contabile şi nici declarate organului fiscal", a declarat Indrieş.

În total, prejudiciul cauzat bugetului de stat se ridică la 1.670.153 lei, reprezentând TVA (1.405.195 lei) şi impozit pe profit (264.958 lei) care nu au fost recuperate.