Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au început urmărirea penală împotriva unui cetăţean ungar de 37 ani pentru evaziune fiscală.

Din cercetările efectuate de poliţişti, în perioada 2008 - 2009, în calitate de administrator al unei firme din Oradea, bărbatul a efectuat achiziţii intracomunitare de cereale şi materiale de construcţii, pe care nu le-a evidenţiat în actele contabile ori în alte documente legale.

"De asemenea, acesta nu a declarat veniturile realizate la organul fiscal teritorial şi s-a sustras de la efectuarea verificărilor financiare, declarând o adresă fictivă ca sediu", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

Potrivit acesteia, prejudiciul provocat de cetăţeanul ungar bugetului consolidat de stat este de 675.961 lei.

Administratorul s-a sustras anchetei, nefiind găsit de poliţişti.