"Conducerea RMC Oradea, structură care acoperă judeţele Satu Mare, Bihor şi parţial Cluj, până la Huedin, a trimis deja din 15 februarie preavizele de concediere pentru 75% din totalul personalului", a declarat, luni, pentru BIHOREANUL, liderul sindicatului CFR Marfă Oradea, Ioan Marfici.

Potrivit sindicalistului, "este vorba despre 300 din totalul de 400 de mecanici şi conductori de locomotivă".

"Valul de concedieri din CFR este o dovadă că ministrul Radu Berceanu se ţine de cuvânt. După ce în anii 96 a distrus mineritul, acum distruge sistemul feroviar, aşa cum a promis cu ocazia unor greve de atunci, când a spus că urăşte ceferiştii", a mai spus Ioan Marfici.