Dacă Dumnezeu are motocicletă, probabil că nu o prea încalecă, altfel ar fi lăsat peste weekend asfalt uscat pe drumul de Oradea. Peste 500 de motociclişti din vestul ţării, dar şi din Ungaria, au participat la sfârşit de săptămână la prima întâlnire motociclistică din 2015, organizată în ştrandul cu valuri din Băile 1 Mai.

Clubul White Wolves a organizat în perioada 22-24 mai cea de-a doua ediţie a evenimentului Chariots of fire, care doreşte să devină o tradiţie. "Ne aşteptam la un număr mult mai mare de participanţi, anul trecut au fost circa o mie, dar ploaia din ultimele două zile ne-a cam încurcat socotelile", recunoaşte Dan Peter, purtătorul de cuvânt al clubului.

Organizatorii au renunţat, din motive de siguranţă, la marşul motorizat care trebuia să aibă loc sâmbătă în Oradea, dar şi la show-ul de street fight din ştrand. "Băieţii nu au mai ţinut demonstraţia pentru că asfaltul este ud şi riscă să alunece şi să îşi rupă ceva", a explicat un motociclist.

Starea vremii nu i-a împiedicat însă pe bikeri să se distreze. Motocicliştii au ascultat rock, au băut bere şi ţuică şi s-au întrecut în cele mai ciudate concursuri cu putinţă: de la datul pe burtă pe folia de nylon, până la box în apă cu ochii legaţi. Peste zi, în ciuda ploii, atmosfera s-a încins atât de tare încât cei mai înfiebântaţi au sărit îmbrăcaţi în bazin pentru o scaldă. Oricum erau deja uzi.

"Îmi amintesc de tine..."

Atracţia serii de sâmbătă a constituit-o însă concetul Compact. Rockeri de şcoală veche, "compacţii" au trezit motocicliştii la viaţă după două zile de ploaie şi frig. Bikeri de toate vârstele şi toate categoriile, de la burtoşi cu plete, proprietari de chopper-uri la slăbănogi raşi în cap pasionaţi de enduro, motocicliştii au aplaudat şi cântat alături de Paul Ciuci şi băieţii lui. Ba chiar le-au luat-o înainte! Încă de la primele acorduri ale piesei "Fata din vis", mulţimea adunată în faţa scenei a început să cânte "Îmi amintesc de tine...", spre încântarea trupei.

"De la melodia asta s-au născut mulţi copii", a spus Ciuci, în hohotele asistenţei. Şi, pentru că tot şi-a amintit de copii, comentatorul urcat pe scenă i-a trimis la culcare imediat ce trupa s-a retras. "Vă rog să duceţi copiii de aici. Urmează un show nerecomandat minorilor", a spus bărbatul de la înălţimea scenei. Şi avea dreptate.

Show la rece

Stripteusa invitată să îşi facă numărul şi-a fluturat pe scenă, flexibilă dar mândră, ţâţele cam rigide de la silicon şi burtica uşor cam mare, nu se ştie de la ce. "Bă, da’ la asta nu i-i frig?", şi-a întreabat un motociclist tovarăşul din dreapta sa. "Bă, da’ n-o fi gravidă?", i-a răspuns acesta tot cu o întrebare.

De altfel, show-ul s-a încheiat înainte chiar ca bikerii să îşi dea sema de răspunsuri. Numărul de striptease, cel mai vizonat eveniment, judecând după asistenţă, a durat doar câteva minute. Cine n-a apucat să filmeze sau să fotografieze cu telefonul mobil show-ul erotic va trebui să aştepte până la anul.

Organizatorii au promis încă de pe acum că vor organiza în 2016 şi cea de-a treia ediţie a întâlnirii motociclistice Chariots fo fire. Poate în 2016 va fi cu asfalt uscat...