Pornind de la articole publicate în săptămânalul BIHOREANUL cu privire la anularea trenului de zi Oradea - Bucureşti începând din 16 mai precum şi blocarea de către CNADNR a finanţărilor pentru reabilitarea DN 76 Oradea - Beiuş, aflat într-o stare dezastruoasă, deputata PNL Florica Cherecheş i-a interpelat miercuri în scris pe ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu şi pe ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan Coman Şova, cu privire la strategia pe termen scurt şi mediu din domeniul transporturilor.

"Vă rog să îmi comunicaţi care este strategia dumneavostră pe termen scurt şi mediu pentru a asigura accesul cetăţenilor din judeţul Bihor către Capitala ţării în condiţii normale şi de securitate, fără a mai fi nevoiţi să mai doarmă prin gări, deoarece nu au conexiuni decente, fără călători într-un tren supraaglomerat, şi fără a circula ca melcul pe drumuri naţionale şi europene transformate în grădini de flori", a cerut Cherecheş.

Deputata a menţionat că în condiţiile în care trenul de zi Oradea - Bucureşti va fi anulat începând din 16 mai, iar judeţul Bihor se numără pe locul trei în topul celor mai proaste drumuri din ţară, bihorenii se simt nedreptăţiţi şi chiar abandonaţi de actuala guvernare.

"Nu cred că, în condiţiile în care doar două trenuri de seară mai fac legătura pe calea ferată între cele două oraşe, zvonindu-se că din iunie va rămâne doar unul, trenul IR 1631 şi corespondentul IR 1632, pe ruta Oradea - Constanţa şi retur, urmând a fi anulat şi el, iar drumurile naţionale din judeţ sunt pline de gropi, de "cresc panseluţe" în ele, judeţul Bihor mai pare a fi de interes pentru actuala guvernare", a arătat Cherecheş. Ca să fie mai convingătoare, deputata a trecut, în text, şi un link cu trimitere la unul dintre articolule BIHOREANULUI care prezintă situaţia DN76.

"Ce să înţeleagă cetăţenii din judeţul Bihor, că nu mai doriţi ca aceştia să ajungă în capitala ţării? Că le este mult mai uşor să meargă la Viena, parcurgând 501 kilometri în 6 ore, în schimb drumul de Bucureşti de 585 kilometri îl parcurg în 12 ore ca să ajungă în condiţii de siguranţă? Acesta este mesajul pe care îl transmiteţi, să mergem toţi în vest, pentru că în capitala ţării noastre nu suntem doriţi?", a întrebat deputata.

Cherecheş a mai cerut să fie informată în scris şi verbal şi când vor fi conectate şoselele româneşti la reţelele europene de autostrăzi "fiind binecunoscut faptul că autostrada care vine de la Budapesta se opreşte la doar câţiva kilometri de Oradea" şi când va avea oraşul un aeroport modern.

Potrivit practicii parlamentare, miniştrii interpelaţi vor trebui să răspundă întrebărilor adresate în termen de 30 de zile. Experienţa a demonstrat însă că termenul este mai mult orientativ, acesta fiind depăşit în mod curent. Mai ales când este greu de răspuns...

Citeşte pe aceeaşi temă şi articolele "Drumul Oradea-Beiuş-Bruxelles: CNADNR a alocat pentru reparearea DN 76 Oradea - Beiuş suma de 0 lei!" şi "Am pierdut trenul! CFR desfiinţează singurul tren de zi spre Bucureşti"