Decizie neaşteptată, vineri, la Curtea de Apel Oradea. Magistraţii au decis să revoce măsurile preventive dispuse de procurorii DNA Oradea faţă de chestorul Liviu Popa, fostul şef al Poliţiei Bihor, şi subalternii acestuia, comisarul şef Remus Indrei, fostul şef al Poliţiei Beiuş, comisarul şef Dorin Vesa, fost șef la Poliția Rurală Beiuș, agentul șef principal Gheorghe Bat, fost șef la Pietroasa, agentul șef principal Raul Rotar fostul şef al Poliţiei Cărpinet, dar şi în cazul Minodorei Pătroc, consilier superior la Agenția pentru Protecția Mediului Bihor - Serviciul Avize, Acorduri, Autorizații.  

Soluţia Curţii nu este definitivă, existând posibilitatea ca procurorii DNA Oradea să o conteste în termen de 48 de ore de la comunicare. Astfel, verdictul final va fi dat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În cazul în care soluţia magistraţilor orădeni va rămâne în vigoare, poliţiştii se vor putea întoarce la serviciu, însă nu pe vechile funcţii, ci la dispoziţia noii conduceri a Inspectoratului. Toţi, mai puţin comisarul şef Remus Indrei, care, între timp, a fost trecut în rezervă, ca urmare a pensionării.

Cei cinci poliţişti şi consiliera APM au fost plasaţi sub control judiciar în 26 septembrie anul trecut, iniţial pentru o perioadă de 60 de zile, printre interdicţiile impuse poliţiştilor fiind şi de a-şi exercita profesia, motiv pentru care nici Liviu Popa, nici foştii săi subalterni nu au avut dreptul de a se prezenta la serviciu.

Măsura a fost menţinută pe toată perioada anchetei, fiind prelungită ultima dată în luna noiembrie.

Chestorul Liviu Popa, comisarul şef Remus Indrei, comisarul şef Dorin Vesa, subofiţerii Gheorghe Bat şi Raul Rotar, funcţionarul APM Bihor Minodora Pătroc, consilierul județean Nicolae Bodea, fost viceprimar al comunei Remetea, și Ioan Simea, viceprimar al comunei Roşia, au fost trimiși în judecată săptămâna trecută de procurorii DNA Oradea.

Pe lista inculpaților din dosarul înaintat Curții de Apel Oradea, apare şi numele  judecătorului Ovidiu Galea, de la Tribunalul Bihor, care a mai făcut obiectul unor cercetări, acuzat de data aceasta că a ascuns în declaraţiile de interese apartenenţa la o Lojă masonică. De altfel, tocmai din acest motiv, Galea a fost suspendat din magistratură.