Orădeni, vi se pregăteşte ceva! De acum înainte, tot ce înseamnă chioşc, înjghebare, şandrama sau coteţ va trebui să fie "made in Italy". Românii au uitat de mult cum se îndoaie o tablă de trompetă, cum se sudează un cornier sau cum se montează un geam. În schimb, italienii, între două pizze şi o lasagna, ne vor face chioşcuri standard, ca la Roma.

Cum nu doar ziarele trebuie să se vândă în termopane de Padova, ci şi chiftelele din Parcul 1 Decembrie, afacerea devine destul de bănoasă pentru amicii domnului consilier local Dan Octavian.

Marele pericol este, însă, ca şi restaurantele ce urmează să fie amplasate pe malul Crişului să fie de fapt nişte incinte vitrate importate din Cizmă. Cei mai în vârstă poate îşi aduc aminte că pe locul hotelului Continental funcţiona o pitorească terasă numită "Pescăruşul", nicidecum o gheretă.

Nu cred că e normal să amplasăm prin oraş elemente prefabricate fără să ţinem cont de ambient. Căci asemenea cuburi transparente pot fi foarte bine puse şi la autogară, şi în sala de aşteptare clasa a II-a de la Gara Mare, şi în faţa stadionului FC Bihor.

Poate că dacă în locul numeroşilor frecători de mentă Primăria ar angaja un arhitect peisagist, punerea în valoare a malurilor Crişului s-ar face la modul profesionist. Şi n-am mai avea nici coşmelii, nici zone, ca porţiunea dintre Podul Ferdinand şi Centrul de Calcul, compromise de corpurile butucănoase de beton amplasate pe post de balustradă.