Actuala zonă de alimentaţie publică de la capătul Parcului 1 Decembrie dinspre Centrul Civic va fi rasă de pe faţa pământului. Comisia Municipală de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Instituţiei Arhitectului Şef şi-a dat avizul pentru înlocuirea actualelor chioşcuri cu module de tip Tanari, după modelul noilor chioşcuri de ziare.

"Intenţia municipalităţii este de a desfiinţa toate chioşcurile şi de a amplasa acolo un număr mai mic de module cu profil fast-food, gelaterie - patiserie sau chiar cafenea", a declarat pentru BIHOREANUL, arhitectul şef Lucia Iacob.

Cele opt chioşcuri de alimentaţie publică din cadrul aleii comerciale vor fi înlocuite cu trei, cel mult patru module după modelul celor de tip Tanari şi o singură copertină de sticlă cu rol de protecţie, amplasată în faţa modulelor. La fel, cele două chioşcuri de presă vor fi înlocuite cu altele noi. "Măsurile vor fi luate pentru îmbunătăţirea imaginii arhitecturale a zonei unde toată aleea comercială va fi dalată iar comercianţii vor putea să îşi amenajeze terase", a mai spus Iacob.

Primarul Ilie Bolojan se va întâlni joi cu proprietarii chioşcurilor care funcţionează în prezent în parc pentru a le prezenta viziunea municipalităţii cu privire la modul în care va trebui să arate zona. "Adevărul este că în momentul de faţă zona nu arată deloc bine. Ne vom întâlni cu comercianţii care au chioşcuri acolo, le vom prezenta modul în care vedem noi reamenajarea zonei şi îi vom consulta cu privire la cum văd dânşii rezolvarea acestei probleme", a declarat pentru BIHOREANUL primarul Ilie Bolojan.

Edilul şef spune că în cazul în care comercianţii nu vor dori sau nu vor avea puterea financiară să investească în noile chioşcuri municipalitatea va scoate amplasamentele la licitaţie.