• Un cunoscut chirurg orădean, conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Oradea, a fost reţinut pentru 24 ore şi plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile după ce, băut fiind, a atacat, a înjurat și a amenințat un jandarm care se afla de serviciu la sediul Băncii Naționale a României.

  • Potrivit surselor BIHOREANULUI, scandalul a izbucnit în momentul în care militarul l-a surprins pe universitar în timp ce urina, fără nicio jenă, direct pe poarta instituției bancare.

Este vorba despre Paul Andrei Țenț (foto), medic primar în specialitatea chirurgie orală și maxilo-facială şi, potrivit propriului CV, conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, coordonator de rezidențiat pentru specialitatea Chirurgie Stomatologică și Maxilo-Facială în județul Bihor, precum și medic la Spitalul Pelican / Medicover.

Medicul figurează cu activitate cu timp parțial și gărzi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, pe Secția de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială. La Cluj era şi în seara zilei de 27 iunie, când s-a produs şi revoltătorul incident din faţa sediului Băncii Naţionale a României. 

„Incontinență” la BNR

Potrivit surselor ziarului, Ţenţ se plimba cu o femeie şi s-a oprit să urineze taman pe poarta instituţiei. Atât că jandarmul aflat în serviciul de pază la obiectiv l-a observat în timp ce se ușura, a ieșit şi i-a cerut orădeanului să înceteze și să se legitimeze. În acel moment chirurgul, care era băut, s-a enervat. Țenț a început să-l înjure ca la ușa cortului și a sărit să-l lovească pe jandarm.

Militarul a reușit să se ferească de câteva ori, însă a patra oară atacul a avut succes: bărbatul i-a smuls subofițerului ochelarii de vedere şi l-a lovit. În acel moment, militarul a ripostat: l-a imobilizat, l-a trântit la pământ și l-a încătușat pe agresor, cerând sprijin prin stație.

Potrivit unui comunicat făcut public de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, chirurgul i-a aplicat jandarmului în total patru lovituri: una cu palma la nivelul feței, în urma căreia i-ar fi smuls ochelarii, două lovituri cu mâna dreaptă la nivelul feței, având ochelarii victimei în mâna cu care lovea, și o a patra lovitură îndreptată spre față, care a atins brațul subofițerului, după ce acesta s-a ferit.

Pe lângă agresiune, medicul a lansat o rafală de injurii și amenințări cu moartea, promițându-i jandarmului că îl va lăsa fără loc de muncă și că îl va ruina financiar. Anchetatorii au concluzionat că Țenț a dat dovadă de o „atitudine disprețuitoare” la adresa autorității de stat și a persoanei care o reprezenta.

„Inculpatul a dat dovadă de o atitudine disprețuitoare la adresa unor valori sociale esențiale într-un stat de drept, precum respectul datorat autorității de stat și funcționarilor care exercită o activitate în cadrul acestora, integritatea corporală și sănătatea persoanei, respectiv libertatea psihică a acesteia”, se arată în comunicatul Parchetului.

Golan cu funcţii

Anchetatorii clujeni mai susțin că Țenț și-ar fi invocat în mod repetat statutul social și funcția, „avansându-se” singur pe stradă ca fiind conferențiar universitar, chirurg și șef de secție (deși în realitate este doar șef de lucrări), totul pentru a-l intimida pe jandarm și a-l determina să nu ia măsurile legale.

„În ceea ce privește proferarea amenințărilor, se reține că ele au fost adresate persoanei vătămate în contextul în care inculpatul și-a declinat, în mod repetat și insistent, statutul social și funcția - conferențiar universitar, chirurg, șeful secției de chirurgie -, urmărind intimidarea persoanei vătămate”, au transmis procurorii clujeni.

Potrivit Parchetului, medicul i-ar fi cerut insistent femeii care îl însoțea să sune la Poliție, dar și altor persoane din anturaj, urmărind, în opinia anchetatorilor, să se sustragă de la răspundere și să intimideze organele de aplicare a legii.

Procurorii susțin că amenințările cu pierderea locului de muncă i-au provocat jandarmului o stare de temere, „în contextul în care inculpatul s-a asigurat că îi lasă de înțeles faptul că ar fi o persoană potentă financiar și cu influență".

În arest acasă

Cert e că, după ce a fost potolit și dus la audieri, orădeanul a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzaţia de ultraj.

Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a solicitat arestarea preventivă pentru 30 de zile a universitarului orădean, însă judecătorul de drepturi și libertăți a respins propunerea și a dispus, pe 7 iulie, plasarea medicului în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Măsura a fost deja contestată, deocamdată doar de Ţenţ, verdictul final urmând să fie pronunţat de Tribunalul Cluj.

Cercetările în dosarul de ultraj sunt continuate de procurorii clujeni, cu sprijinul polițiștilor de la Secția 1 din Cluj-Napoca. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!