Zeci de adolescenţi care chiuleau de la şcoală, marţi, au fost prinşi în timpul unei razii a poliţiştilor de la Compartimentul Poliţiei de Proximitate Bihor.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu a declarat, miercuri, că razia s-a desfăşurat, marţi, între orele 11 şi 13, în zona adiacentă instituţiilor de învăţământ din Oradea şi a avut ca scop tocmai prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar.

"Poliţiştii de proximitate orădeni au verificat modul în care 84 de societăţi comerciale, persoane fizice ori juridice autorizate, respectă reglementările pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi normală a elevilor şi studenţilor", a explicat Alina Dinu.

În cadrul verificărilor, poliţiştii au găsit 55 de elevi care absentau de la cursuri. Numele acestora au fost trecute pe o listă care va fi înaintată conducerii instituţiilor şcolare frecventate de cei în cauză.