Faimoasa primăriță a comunei Brusturi, Livia Bârlău, judecată pentru tentativă de omor împreună cu soțul ei fiindcă în 2021 i-au tras o bătaie soră cu moartea unui fost procuror, nu se poate lăuda nici cu clemența completului de judecată de la Tribunalul Bihor, nici cu dibăcia avocaților angajați s-o scape de belea.

La ultima ședință de judecată, pe 13 octombrie, femeia - aflată sub control judiciar și cu interdicția de a părăsi țara - a cerut instanței să-i acorde permisiunea de pleca în Sardinia, să-și viziteze fiica. Nu i-a impresionat însă pe magistrați, iar asta probabil și pentru că în Italia au fugit deja o grămadă de politicieni cu condamnări penale sau pe cale să fie condamnați, fără a fi extrădați, așa că au refuzat-o.

Ce-i drept, primărița mai are o șansă săptămâna aceasta, la Curtea de Apel Oradea, care s-ar putea dovedi mai îngăduitoare, dându-i drumul să plece.

Dacă reușește și, cine știe, nu se mai întoarce, bihorenii din Brusturi nici nu vor ști dacă să se supere (că a mai scăpat cineva pasibil de pușcărie) sau dacă să se bucure (că scapă ei de o prim-gospodină altfel decât ar fi meritat să aibă)...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!