123 de copii au participat, în perioada 23-25 septembrie, la trei zile de competiții și activități sportive organizate la Săcueni, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului 2026 - #BeActive. Evenimentul a fost organizat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bihor, în parteneriat cu Liceul Teoretic „Petőfi Sándor” din Săcueni.
Numărul participanților a depășit așteptările organizatorilor. Dacă înaintea competițiilor erau înscriși 99 de copii, la final au participat 123 de elevi.
Programul a fost împărțit pe trei zile, fiecare fiind dedicată unei discipline sau activități sportive.
Pe 23 septembrie a avut loc competiția de tenis de masă, la care au participat 48 de elevi de gimnaziu și liceu. A doua zi, 30 de elevi au luat parte la competiția de ciclism.
Ultima zi a fost dedicată unui pentatlon distractiv. La activitate au participat 45 de elevi din clasele primare, împărțiți în cinci echipe mixte, fiecare formată din câte nouă copii.

Probele au pus accent pe mișcare, cooperare și participare.
Diplome și medalii pentru toți copiii
Organizatorii au pus accent nu doar pe competiție, ci și pe participarea copiilor și pe incluziune. O atenție specială a fost acordată elevilor proveniți din medii defavorizate, care au avut astfel ocazia să participe la activități sportive organizate și să interacționeze într-un mediu prietenos.
La final, toți participanții au fost recompensați. Fiecare copil a primit o diplomă de participare, o medalie și un mic cadou, indiferent de locul ocupat în clasament.
Mesajul transmis de organizatori a fost că sportul poate fi practicat de toată lumea, iar implicarea, fair-play-ul și plăcerea de a face mișcare sunt la fel de importante precum rezultatul competiției.
Activitățile sportive continuă la Oradea
Seria activităților sportive din programul Săptămânii Europene a Sportului 2026 continuă sâmbătă, 26 septembrie, la Oradea. Pe Promenada Crișului Repede, în zona dintre Sinagoga Neologă Sion și parcarea subterană de pe strada Independenței, sunt programate două activități gratuite.
De la ora 11:00 va avea loc „Senior Dance”, o sesiune de dans, muzică și mișcare alături de grupul Kira Senior Dance.
De la ora 12:00 este programată o sesiune de yoga în aer liber, sub îndrumarea instructorului Erdei Zsolt.
Participarea la cele două activități este gratuită, însă este necesară înscrierea prealabilă.
Doritorii își pot transmite numele și vârsta la adresa de e-mail [email protected] sau printr-un mesaj pe pagina de Facebook a Direcției Județene pentru Sport și Tineret Bihor.
