Nu trebuie decât să vă prezentaţi! Orădenii sunt aşteptaţi sâmbătă, de la ora 11, să participe alături de echipa CIF la spălarea cu produse performante a pereţilor şi podelelor pasajului din Bulevadul Dacia în cadrul programului Clean&Travel derulat cu sprijinul municipalităţii.

"La acţiune vor fi prezenţi Lucian Mîndruţă, ambasadorul campaniei "Cif Curăţă România" şi Iulia Andrei, în calitate de reprezentantă a comunităţii locale. Voluntarii orădeni care vor veni să sprijine acţiunea vor primi diplome şi cadouri din partea Cif. Limita minimă de vârstă pentru voluntari este de 18 ani", se menţionează într-un comunicat al Primăriei.

Programul Clean&Travel a fost lansat în urmă cu cinci ani, dincolo de evidenta campanie de imagine, cu scopul declarat de a curăţa diverse locuri din ţară, pe considerentul că un mediu curat are efecte pozitive asupra stării de bine a unei comunităţi.

Anul acesta, printre cele patru oraşe cuprinse în program a fost inclusă, în premieră, şi Oradea.