Toţi cei cinci sportivi ai clubului orădean Combat Gym care au participat la competiţia Grand Tournament, desfăşurată zilele trecute la Satu-Mare, au avut evoluţii foarte bune şi s-au întors victorioși.
Sportivii bihoreni au luptat atât pe reguli de Muay Thai, cât şi de K-1.
Patru dintre cei cinci sportivi orădeni care au ocupat locul I sunt: Cristian Toromba, care a obţinut o victorie la puncte, Bogdan Bara, care s-a impus şi el la puncte, Ştefan Munteanu, care a avut meci egal, şi George Lazar, luptător care a câştigat prin TKO.
Competiţia s-a încheiat cu o puternică gală semi-pro şi pro, în care sportivul clubului Combat Gym, Beniamin Iluţ, si-a adjudecat centura de campion Grand Tournament printr-o victorie la puncte împotriva lui Lucian Graure de la Gab Boxing Sânandrei din judeţul Timiş.
„Pentru noi este un rezultat de excepţie şi prima centura ce vine la sala noastră. În Aprilie 2024 vom avea însă o nouă oportunitate de a aduce o altă centură, când sportivul şi antrenorul secund al clubului, Nicu Ghitaş, îl va înfrunta pe reguli de Muay Thai pe experimentatul Teodor Constantin din Bucureşti, în puternica promoţie UFT de la Cluj-Napoca. Va fi prima centura de Muay Thai pusă la bătaie in istoria României", a transmis conducerea clubului Combat Gym Oradea, într-un comunicat.