Întrecerile Campionatelor Naţionale de atletism în sală pentru seniori şi tineret, desfăşurate la Bucureşti, între 7 și 8 februarie, au adus delegaţiei de sportivi orădeni cinci medalii. Dintre acestea, trei au fost de argint şi două de bronz.

Cel mai bun rezultat 

Performerul delegaţiei a fost Mihai Dringo, sportiv legitimat la CSU CSM Oradea şi antrenat de Robert Olah, care a devenit vicecampion naţional la tineret şi medaliat cu bronz la seniori în proba de 400 metri.

Rezultatul cu care Mihai a obţinut aceste performanţe a fost timpul de 49,37 secunde. Proba a fost câştigată de Robert Parge (CSM Bucureşti), care a terminat în 48,38 secunde. "Mihai a reînceput pregătirea în luna octombrie a anului trecut. Dispune de calităţi certe şi are capacitatea de a progresa în continuare, dacă va continua să se pregătească cu aceeaşi seriozitate", a declarat despre el antrenorul Robert Olah.

Dringo a început atletismul la Beiuş, concurând în proba de triatlon. După o vreme a abandonat, dar apoi a fost redescoperit de antrenorul Robert Olah, care l-a convins să reînceapă activitatea de performanţă în actuala sa probă, de 400 metri plat.

Alte trei medalii 

O altă medaliată a fost Alesia Rengle (CN "Mihai Eminescu" CSU Oradea, antrenori Mariana şi Virgil Preda), care a obţinut argintul la tineret şi s-a situat pe locul IV la senioare în proba de săritură în înălţime, cu rezultatul de 1,70 metri. Titlul naţional a fost cucerit de Daniela Stanciu (CSA Steaua), cu 1,90 metri.

Tot cu o medalie de argint la tineret şi locul IV la seniori s-a întors şi Fándly Márk (CN "Mihai Eminescu" CSU Oradea, antrenor Florin Indrie). Acesta a concurat în proba de 800 metri, unde a terminat cu timpul de 1 minunt 53 de secunde şi 85 de sutimi.

La rândul său, Horaţiu Sabău (LPS Bihorul CSU Oradea, antrenori Mariana şi Virgil Preda) a obţinut medalia de bronz la tineret în proba de triplu salt, cu rezultatul de 14,37 metri, rezultat cu care s-a clasat însă pe locul 5 la seniori.

Tot la aceeaşi probă, Claudiu Haşegan (de la CSU CSM Oradea, antrenori Mariana şi Virgil Preda) s-a situat pe poziţia a 4-a în  proba de seniori, cu rezultatul de 14,67 metri. 

Alte rezultate bune

Trebuie remarcat faptul că Alesia Rengle, Fándly Márk şi Horaţiu Sabău sunt în vârstă de doar 18 ani, ei aflându-se în primul an la categoria de vârstă de juniori I. Astfel, au concurat în compania unor adversari superiori ca vârstă şi experienţă.

Foarte aproape de podium a fost şi ştafeta de 4x400 metri seniori a CSU Oradea (antrenori Robert Olah şi Florin Indrie), formată din Cristian Tăut, Fándly Márk, Ionuţ Boldi şi Mihai Dringo, care s-a clasat pe locul IV, cu timpul de 3 min 6 secunde şi 27 de sutimi. La rândul său, Laviniu Chiş (CSM CSU Oradea, antrenor Robert Olah) a ocupat locul 5 în proba de 1.500 metri seniori, cu timpul de 3 minunte 55 de secunde şi 2 sutimi.

În urma acestor rezultate, Mihai Dringo şi Fándly Márk au fost selecţionaţi în loturile naţionale ale României pentru Campionatele Balcanice.

Dacă Fándly Márk va lua parte la Balcaniada de juniori, care se va desfăşura la finele acestei săptămâni la Sofia, în Bulgaria, în proba de 800 metri, dar şi la ştafeta de 4x400 metri, în schimb, Mihai Dringo va participa la Balcaniada de seniori, de săptămâna viitoare, de la Istanbul (Turcia). Mihai va lua startul tot în proba de ştafetă de 4x400 metri.