Sportivii echipei Basti Box Salonta au înregistrat rezultate bune la turneul internaţional "Slovakia Boxing Cup 2017 Triebel", competiţie care s-a desfăşurat în perioada 15-18 iunie în localitatea Klin din Slovacia.

Competiţia a reunit peste 460 de sportivi proveniţi din 20 de ţări, întrecerile fiind programate concomitent în 3 ringuri de box. 

Lotul salontan reprezentat de către cinci boxeri de la Basti Box a cucerit tot cinci locuri fruntaşe.

La feminin, Lara Nagy, în limitele categoriei 46 kg, a devenit campioana turneului, obţinând medalia de aur.

La masculin, Bogdan Cioară, la 56 kg şi Vas Norbert, la 52 kg, s-au situat pe locul II, obţinând medaliile de argint. La rândul lor, Adelin Bulboacă (63 kg) şi Bogdan Maliţa (50 kg), s-au situat pe treapta a treia, intrând în posesia medaliilor de bronz. Lotul clubului salontan a fost însoţit de antrenorii Teodor Silaghi şi Sebastian Silaghi.