Consiliul Judeţean Bihor a respins joi, una după alta, fără nicio discuţie, nu mai puţin de cinci plângeri prealabile înregistrate de Sindicatul Naţional de cultură FAIR, prin care acesta a cerut anularea hotărârilor de restructurare a Filarmonicii, teatrelor Regina Maria şi Szigligeti, Muzeului Ţării Crişurilor şi Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Toate plângerile au fost respinse pe considerentul că nu sunt întemeiate.
Respingerea celor cinci plângeri prealabile a fost consfinţită în aproximativ 10 minute, fără nicio polemică între reprezentanţii puterii şi cei ai opoziţiei din Consiliul Judeţean, cu voturile "pentru" ale celor 21 consilieri liberali şi cu 12 abţineri, din partea celor din PSD şi UDMR.
Conform proiectelor de hotărâri pentru respingere, plângerile au fost formulate de sindicatul FAIR cu aceleaşi argumente în toate cele cinci cazuri, şi anume că restructurările decise în luna decembrie a anului trecut s-au făcut prin încălcarea Codului Muncii, fără ca angajaţii să fi fost informaţi şi consultaţi în prealabil, precum şi a unui articol din Legea 467/2006 privind cadrul general de informare şi consultare a angajaţilor.
Contrar poziţiei FAIR, juriştii CJ Bihor au arătat că potrivit Codului Administrativ şi Legii 62/2011 a dialogului social, legea invocată de sindicalişti nu prevede obligaţia instituţiilor publice "de a consulta angajaţii cu privire la reorganizarea" acestora, ea fiind aplicabilă exclusiv "întreprinderilor care au cel puţin 20 de angajaţi". De asemenea, juriştii afirmă că prevederile Codului Muncii referitoare la consultarea salariaţilor nu sunt nici acestea aplicabile instituţiilor publice.
"În ceea ce priveşte categoria informaţiilor care trebuie comunicate şi a subiectelor care pot face obiectul consultării cu angajaţii, din coroborarea normelor legale din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ, a celor prevăzute în Legea 53/2003 privind Codul Muncii, precum şi cele ale Legii 62/2011 a dialogului social, acestea nu prevăd obligaţia instituţiei publice de a face vreo consultare în ceea ce priveşte reorganizarea instituţiilor din subordine", se argumentează în raportul de specialitate prin care juriştii Consiliului Judeţean susţin respingerea celor cinci plângeri prealabile ale FAIR.