Concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din școlile bihorene se apropie de final. Miercuri s-a încheiat evaluarea proiectelor de plan managerial depuse de candidați, etapă la care majoritatea au obținut note mari.

Totuși, din cele 155 de evaluări, cinci s-au încheiat cu respingerea candidaților, în timp ce două proiecte au primit nota maximă, 10. Urmează ultima etapă a concursului, cea a interviurilor.

Doi zeciști

Potrivit listelor publicate de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, au fost evaluate 155 de planuri manageriale depuse de candidați, dintre care 150 au fost declarate promovate și cinci au fost respinse, ceea ce face ca procentul de promovare să fie de aproape 97%. Trebuie menționat însă că numărul evaluărilor este mai mare decât cel al candidaților, deoarece unii profesori și-au depus proiectele pentru mai multe funcții de conducere, inclusiv la școli diferite.

Cele mai bune rezultate le-au obținut doi candidați la funcții de director, unul la Școala Gimnazială Nr. 1 Remetea, iar celălalt la Școala Gimnazială Nr. 1 Cefa, ambii fiind notați cu 10. Așa cum BIHOREANUL a mai scris, candidații la funcțiile de conduceri din școli au putut să opteze pentru anonimizarea numelui de-a lungul desfășurării probelor. Totuși, unii au ales să-și afișeze identitatea, în această situație fiind și candidata cu 10 de la Cefa, Alexandra Roman, care este și directoarea în funcție.

Au existat și alte note foarte apropiate de maxim. De exemplu, un candidat la conducerea Școlii Gimnaziale Nr. 1 Gepiu a obținut 9,98, iar unul înscris pentru funcția de director al Școlii Gimnaziale „Nicolae Bălcescu” din Oradea a primit 9,92.

Evaluările au fost realizate de comisiile de interviu constituite pentru fiecare școală în parte, din care fac parte un inspector școlar, profesori titulari ai unităților de învățământ, reprezentanți ai Consiliului Local și specialiști în resurse umane sau management proveniți din învățământul universitar ori din mediul de afaceri. Potrivit metodologiei concursului, evaluarea s-a făcut în plenul comisiei, pe baza unei grile stabilite de Ministerul Educației, iar candidații au avut nevoie de minimum nota 7 pentru a putea continua concursul. Notele obținute la această etapă sunt eliminatorii, dar nu intră în calculul mediei finale.

Cinci proiecte respinse

Cele cinci evaluări încheiate cu respingere au vizat candidaturi pentru funcții de conducere la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul” din Oradea, Liceul Sanitar „Vasile Voiculescu” din Oradea, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 54 din Oradea, Liceul Tehnologic „Felix” din Sânmartin și Liceul Tehnologic Nr. 1 Popești.

Cea mai mică notă acordată a fost 4,26, pentru un proiect depus în vederea ocupării unei funcții de director adjunct la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul”. Celelalte note de respingere au fost 5,34, 6,24, 6,54 și 6,74. Toți acești candidați au numele anonimizat.

În unele cazuri, profesorii care nu au promovat evaluarea unui proiect au obținut, totuși, note de trecere pentru alte funcții. De exemplu, un candidat la Liceul Tehnologic Nr. 1 Popești a primit 6,24 pentru funcția de director, dar 7,24 pentru cea de director adjunct.

Începe ultima probă

Concursul pentru ocuparea funcțiilor de conducere din școlile bihorene a început în luna octombrie, cu o probă de evaluare a competențelor și aptitudinilor personale, la care 87 dintre cei 224 de candidați au fost respinși.

A urmat, pe 20 octombrie, examenul scris de management și legislație școlară, promovat de marea majoritate a profesorilor rămași în competiție.

Evaluarea proiectelor manageriale a reprezentat prima parte a probei de interviu. În cea de-a doua parte, programată între 12 și 27 noiembrie, candidații vor trebui să își susțină planurile în fața comisiilor de evaluare și să demonstreze că au abilitățile necesare pentru conducerea unei școli.

Potrivit Ministerului Educației, în cadrul interviurilor vor fi evaluate și competențele digitale, capacitatea de rezolvare a unor situații-problemă, precum și calitatea prezentării planurilor manageriale.

Rezultatele finale ale concursului vor fi publicate pe 9 decembrie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!