Muzeografi, oameni de cultură, pictori de lebeniţe, iubitori de animale şi vătraşi resuscitaţi, ba chiar şi membrul Partidului Conservator se luptă ca Muzeul să fie dus în molozul de la Garnizoană. Dacă te pui cu ei, se cheamă că nu iubeşti cultura. Eu recunosc că, în cazul acesta, nu o iubesc.
Suporterii Garnizoanei te întreabă: nu vrei tu ca Oradea să aibă cel mai mare muzeu din Balcani? Răspund tot cu o întrebare: nu vreţi ca toţi orădenii să aibă o vilă şi un BMW? Evident că toţi ne dorim aşa ceva, problema e că nu ni le putem permite.
Suntem exact în situaţa omului care şi-au luat credit cu buletinul, şi-a tras o vilă de neam prost cu 12 camere şi, după ce a văzut că n-are bani să o întreţină, s-a mutat cu nevasta, copiii şi soacra într-o cameră. Cameră pe care o încălzeşte cu un reşou improvizat dintr-un bolţar şi ceva nikelină.
Sunt convins că, odată mutat la Garnizoană, la început Muzeul va fi vizitat de orădeni, mai ales pentru vâlva creată în jurul său. Apoi vom putea monta centrale eoliene în spaţiile uriaşe de acolo, pentru că pe acolo va bate vântul. Un oraş care adună 200 de melomani pe săptămână la Filarmonică, în care vernisajele se desfăşoară în anonimat şi unde nici la concertele gratuite nu iese lumea din case ar trebui să-şi vadă lungul nasului.
Ar fi minunat să avem şi un teatru de operă, unul de operetă, un ansamblu de balet, o sală de sport cu 30.000 de locuri, un stadion de Champions League. Dar avem bani destui? Că tot cei care cer milioane de euro pentru Muzeu se plâng din cauza impozitelor ajunse la un nivel insuportabil...