Turneul de șah fulger online Trofeul iulie 2023, organizat pe 1 iulie de Șah Club Oradea, pe serverul gratuit www.chess.com, a reunit la start 9 șahiști, care au disputat trei runde în sistem elvețian cu 5 minute + 2 secunde pe mutare timp de gândire.
În urma desfăşurării întrecerilor, câştigător a fost orădeanul Nicolae Şerban, care a acumulat 3 puncte, pe locul secund clasându-se Zsolt Karácsony de la Crişul Oradea, iar pe poziţia a III-a, Ioan Fleisz de la CSU Agora SC Oradea, fiecare cu câte 2 puncte.
Tot 2 puncte au acumulat şi concurenţii clasaţi pe locurile 4 şi 5, Nagy László (Oradea – Rosenheim), respectiv Marian Perțe (Goidești-Buzău).
La femei primul loc a fost obținut de Gertrud Florentina Dörner (Sântandrei).
Organizatorulr și arbitrul turneului a fost Ioan Fleisz, arbitru internațional.