Cei trei jandarmi din Bihor care s-au folosit de certificate medicale fictive pentru a lua „pauze” de la muncă și a presta, în acel timp, în Congo, în calitate de contractori militari privați, în armata de mercenari organizată de sibianul Horațiu Potra, sunt subofiţeri din Grupa de Acțiuni Speciale a Jandarmeriei Bihor. Este vorba despre plutonierul adjutant Ciprian Mladin, plutonierul adjutant Andrei Purge și de plutonierul major Cătălin Miheş.

Cel dintâi este preşedintele clubului moto Blue Knights Oradea, club implicat în ultimii ani în numeroase acţiuni de voluntariat, iar Purge şi Miheş sunt la rândul lor cunoscuţi prin faptul că au participat la numeroase competiţii tactice, cea mai recentă fiind Blue Warriors, cea mai mare competiţie tactică din România a MAI, unde echipa din Bihor s-a clasat pe locul ll. 

Concediu medical... în Congo 

Mladin, Purge şi Miheş ar ajuns în anchetă după un incident tragic petrecut în Congo, soldat cu moartea a doi români iar în timpul cercetărilor care au vizat modul în care cele două victime au ajuns în Africa. În timpul investigaţiilor s-a descoperit că cei trei bihoreni au plecat în Congo, în calitate de contractori militari privați, în armata de mercenari organizată de sibianul Horațiu Potra în timp ce acasă figurau în concedii medicale, în baza unor documente care atestau boli inventate. Astfel, cei trei încasau şi indemnizaţiile pentru concediile medicale, şi salariile de mercenari în perioada în care se aflau în armata lui Potra. 

Potrivit reglementărilor legale, în cazul lucrătorilor din Ministerul Afacerilor Interne, cum e şi cazul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Bihor, concediile medicale de până la 90 de zile se avizează de medicul şi de conducătorii unităţilor unde sunt încadraţi, adică în aceste cazuri inspectorul-şef al IJJ Bihor, colonel Ioan Bogdan, şi prim-adjunctul col. Claudiu Seica. 

Prelungirea acestor concedii peste 90 zile se aprobă de către o comisie de expertiză medico-militară care se întruneşte la nivelul Spitalului Militar "Avram Iancu", conform afecţiunilor pe care le acuză beneficiarul şi documentelor medicale prezentate. Ceea ce, spun sursele BIHOREANULUI,  în cazul celor trei subofiţeri nu s-a întâmplat, căci nici în 2023 şi nici în 2024, Mladin, Purge şi Miheş nu s-au prezentat în faţa unei asemenea comisii. 

Practic, cei trei au cumulat în două rânduri, în anii 2023-2024, concediile medicale de 90 zile şi concediile de odihnă de 36 zile lucrătoare, încasând lunar şi cei circa 5.000 de dolari, cât ar fi salariul de mercenar, şi indemnizaţiile pentru boală.

„Au fost ţinuţi în braţe de şefii lor”, spun sursele BIHOREANULUI, arătând că jandarmi din alte judeţe, care au semnat contracte pentru a se înscrie temporar în "armata" lui Potra din Congo, și-au suspendat activitatea din România prin concedii fără plată. Iar unii dintre ei, fiindcă nu şi-au anunţat şefii despre motivele reale ale suspendării, au fost obligaţi să iasă din sistem, fiind trecuţi în rezervă.

Inspectoratul de Jandarmi Bihor: „Colaborăm”

BIHOREANUL a încercat să discute cu cei doi şefi ai Inspectoratului de Jandarmi Bihor, însă aceştia au avut telefoanele mobile închise.

În numele IJJ Bihor, Alina Ștefan (foto), purtătoarea de cuvânt a instituției s-a rezumat să transmită doar că: "Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor i s-au solicitat de către DNA, printr-o ordonanță, predarea unor înscrisuri având în vedere un dosar pe care instituția mai sus menționată îl instrumentează. De asemenea, la acest moment, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor nu se desfășoară percheziții de către organele abilitate ale Direcției Generale Anticorupție", asigurând că instituţia "colaborează cu organele de cercetare penală și de fiecare dată când ni se vor cere pe cale oficială informații care pot elucida astfel de situații, vom pune la dispoziție, în regim de urgență, toate datele solicitate”.

Descinderi ale DGA

După cum a relatat deja BIHOREANUL, marţi, ofiţerii DGA Bihor au desfăşurat percheziţii domiciliare la locuinţele a trei jandarmi din Oradea, plutonierul adjutant Ciprian Mladin, plutonierul adjutant Andrei Purge, respectiv plutonierul major Cătălin Miheş.

Ulterior, poliţiştii DGA au descins şi la sediul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor, au ridicat documente din birourile conducerii instituţiei, reprezentate de inspectorul-şef, colonel Ioan Bogdan, şi prim-adjunctul colonel Claudiu Seica.

Acţiunea s-a desfăşurat într-o anchetă care priveşte fapte de corupţie şi asimilate celor de corupţie, cum ar fi luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, fals în declarații și înșelăciune, coordonată de un procuror de la Secţia de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari.

Concret, cei trei jandarmi ar fi fost în relaţii apropiate cu conducerea IJJ BIhor, care le-ar fi dat aprobări să cumuleze în anii 2023 - 2024 concedii medicale sub pretexte false pentru perioada în care au fost angajaţi ca mercenari în Congo, angajările fiind realizate prin Asociația Românilor care au Activat în Legiunea Franceză, coordonată de către Horațiu Potra. 

Cine este Horaţiu Potra?

În vârstă de 54 de ani, născut în Mediaș, Horaţiu Potra (foto jos) este un personaj controversat. În 2012, a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, într-un dosar care privea o reţea de traficanţi de droguri, iar ulterior, în 2021, a scăpat de un proces pornit pentru ameninţare la adresa fostului şef al Romgaz, Adrian Volintiru, după ce victima şi-a retras plângerea în faţa instanţei.


(sursa foto: gandul.ro)

Potra a fost mercenar în Legiunea Străină din Franța, iar după ce a fost lăsat la vatră a lucrat în calitate de contractor privat în Asia și în Africa. Presa a relatat de-a lungul anilor că românul a fost bodyguard sau instructor militar în Qatar, Republica Centrafricană, Ciad, Sierra Leone, Congo, dar şi șef al securității minelor controlate de miliardarul australian de origine română Frank Timiș. Ca mercenar, Potra a fost implicat în mai multe conflicte, fiind rănit de opt ori și luat prizonier de două ori.

Potra a apărut ca personaj şi într-un articol din Deutsche Welle, legat de conflictele din Africa şi implicarea mercenarilor est-europeni în ciocnirile din Congo. Românul conduce o bază în oraşul Goma unde sunt în jur de 1.000 de agenți de securitate români, plătiţi de guvernul congolez să antreneze trupele guvernamentale care luptă cu rebelii grupării M23. Cam 10% dintre foștii militari români sunt instructori. Restul se ocupă de logistică, dar mai ales de pază, având inclusiv avanposturi în jurul orașului Goma.

"Românii sunt în Congo de la sfârșitul lui 2022”, informa TVR, într-un reportaj despre viața luptătorilor conduși de Horațiu Potra în Africa, unde acesta arăta că e vorba de mercenari din România şi Republica Moldova care au făcut parte din Legiunea Străină, din Armată, inclusiv din Forțele Speciale, din Ministerul de Interne, SPP sau din Brigada Antitero a SRI.

La alegerile locale din 2024, Horațiu Potra a candidat la Primăria Mediaș, din partea Partidului Patrioţilor, şi a pierdut funcţia la mai puţin de 250 de voturi, iar acum candidează pe lista pentru Camera Deputaţilor a Partidului Social Democrat Independent.

Ce spune DNA despre cazul din Bihor

DNA a transmis, marți după amiaza, o primă informare despre această speță, care nu aduce, însă, detalii relevante din anchetă.

„Procurorii militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și infracțiuni asimilate celor de corupție, în cursul anilor 2023 și 2024”, se arată în comunicat.

În același document este confirmată efectuarea perchezițiilor. „În cursul zilei de 29 octombrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în trei locații situate pe raza județului Bihor, reprezentând domiciliile unor persoane fizice, cadre militare în activitate încadrate la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean „General de brigadă Anton Berlescu” Bihor. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție”, se încheie comunicatul DNA. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!