Un grup de sociologi a reuşit să prognozeze rezultatul alegerilor parlamentare din 9 decembrie cu mai bine de o lună înainte de începerea campaniei.

Astfel, site-ul rompol.ro a publicat simularea rezultatului scrutinului după ce a calculat procentele fiecărei alianţe şi partid pe baza mediei rezultatelor tuturor sondajelor de opinie efectuate în ultimele trei luni, şi apoi a prelucării acestora conform grilei de distribuire, redistribuire şi alocare a mandatelor pe care o utilizează şi Autoritatea Electorală Permanentă.

USL pe primul loc

Astfel, după medierea rezultatelor tuturor sondajelor de opinie, scorurile au fost de 56,37% pentru USL, 25,71% pentru ARD, 10,14% pentru PPDD, 5,57% pentru UDMR, iar pentru un alt partid, nenominalizat, pentru care ar vota alţi alegători, de 2,21%.

Conform sociologilor de la rompol.ro, la o prezenţă la vot a alegătorilor de 53,67%, în Bihor USL ar fi câştigător cu 51,31% la Camera Deputaţilor şi cu 52,09% la Senat, pe locul doi urmând să se claseze, previzibil, UDMR, cu 21,43% la Camera Deputaţilor şi 21,76% la Senat.

ARD s-ar clasa pe locul al treilea, cu 19,49% la Camera Deputaţilor şi 19,79% la Senat, urmat de PPDD pe locul al patrulea, cu 6,27% la Camera Deputaţilor şi 6,37% la Senat.
Pentru un al cincilea partid ar vota 1,5% dintre bihoreni.

6 deputaţi USL, 2 UDMR şi 2 ARD

Potrivit simulării rompol.ro, cu aceste scoruri, USL în Bihor va obţine 6 mandate de deputat (toate cu mai mult de 50% plus unu din voturile valabil exprimate), UDMR 2 mandate de deputat (ambele cu majoritatea absolută a voturilor valabil exprimate) şi ARD 2 (din care unul prin redistribuire şi unul prin alocarea unui mandat suplimentar, "din cauza" faptului că USL câştigă mai multe colegii "din prima", iar voturile date ARD nu au voie să fie "pierdute").

Cele şase colegii care ar urma să fie adjudecate de USL cu 50% plus unu sunt colegiul 3 Aleşd (prin deputatul Lucia Varga), colegiul 4 Beiuş (prin viceprimarul Beiuşului, Gheorghe Costin), colegiul 5 Ceica (prin Gheorghe Bogdan, în prezent primar pentru a cincea oară al comunei Drăgăneşti), colegiul 7 Oradea (prin deputatul Sonia Drăghici), colegiul 8 Oradea (prin avocatul şi consilierul municipal Ioan Cupşa) şi colegiul 9 Oradea (prin consilierul municipal Florica Cherecheş).

Colegiile ca şi câştigate de UDMR sunt, cum era previzibil, cele din zona de nord a judeţului: colegiul 1 Marghita (prin senatorul Cseke Attila) şi colegiul 2 Săcueni (prin actualul consilier judeţean Szabo Odon).

Colegiile unde se estimează că vor primi mandate candidaţii ARD sunt colegiul 4 Beiuş (prin suplimentare, în favoarea fostului director al Direcţiei Silvice Bihor, Liviu Laza Matiuţa) şi colegiul 6 Salonta (prin redistribuire în beneficiul fostei şefe a Cancelariei prefectului Gavrilă Ghilea, Adelina Coste).

USL 3 senatori, UDMR şi ARD câte unul

Conform simulării rompol.ro, la Senat USL Bihor ar fi câştigător detaşat, cu trei mandate (toate cu majoritatea absolută a voturilor exprimate de alegători), urmată de UDMR (care ar primi un mandat cu 50% plus unu) şi, surpriză, de ARD (care ar beneficia de un mandat suplimentar).

Astfel, USL ar câştiga "din prima" colegiul senatorial 2 Aleşd-Beiuş-Ştei (prin Cristian Bodea, purtătorul de cuvânt al PNL), colegiul 3 Oradea sud - Salonta (prin medicul Valeriu Boeriu, fost deputat între anii 2004-2005) şi 4 Oradea (prin medicul Florian Bodog, în prezent secretar de stat în Ministerul Sănătăţii).

UDMR ar câştiga, tot cu majoritate absolută, colegiul senatorial 1 Marghita - Săcueni (prin fosta viceprimăriţă a Oradiei, Rozalia Biro).

ARD, deşi nu ar câştiga nici prin redistribuire un mandat de senator, va primi unul prin alocare suplimentară, în colegiul 3 Oradea sud - Salonta (beneficiar fiind fostul prefect Gavrilă Ghilea).

ARD, profit de pe urma USL

Potrivit simulării, candidaţii ARD, deşi nu ar câştiga direct niciun colegiu din Bihor, ar fi beneficiarii câştigării cu 50% plus unu a nouă colegii de către USL şi a trei de către UDMR, astfel că - potrivit legii - pentru ca voturile simpatizanţilor PDL, Forţei Civice şi PNŢCD-Pavelescu să nu se piardă, pentru ei vor fi instituite mandate suplimentare, care nu au existat în 2008. Ca urmare, logic, numărul parlamentarilor, nu numai din Bihor (unde în loc de 13 vor fi 14), ci şi în întreaga ţară, va creşte în loc să scadă (cum ar fi fost normal după scăderea populaţiei).

Ca detaliu interesant, un alt grup de sociologi, care îşi prezintă rezultatul studiilor pe blogul sociollogica.ro, indică aceleaşi rezultate ca şi rompol.ro, inclusiv în ce priveşte şansele lui Avrigeanu şi Ghilea de a beneficia de câte un mandat de senator, respectiv de deputat, prin redistribuire şi alocare suplimentară.