Pentru al doilea an la rând, stațiunea Băile Felix devine, la sfârșit de sezon estival, locul în care cinematografia românească de odinioară revine în memoria publicului nostalgic, dar și în atenția tinerilor. 

Ediția din acest an programează șase seri cu filme apreciate, în care spectatorii vor putea revedea actori de legendă, cum ar fi Adrian Pintea, Victor Rebengiuc, Amza Pellea, Florin Piersic ori Marga Barbu. 

Incursiune în... odinioară

Festivalul Filmului Românesc de Patrimoniu va avea loc de marți până duminică (16-21 august) într-o piațetă din Băile Felix (în apropiere de Ștrandul Apollo), fiind organizat de Uniunea Autorilor și Realizatorilor de Film din România (UARF), Primăria Sânmartin și SCT Felix. 

„Ideea este să aducem în atenția publicului, în special a tinerilor, că în România s-au făcut foarte multe filme care sunt deja de patrimoniu, de mare calibru, de artă. Lumea este obișnuită tot mai mult cu telenovele, cu filme ușoare...”, spune jurnalistul Dinicu Braghină (foto), managerul festivalului, care adaugă că selecția producțiilor din acest an a fost realizată ținând seama de dorințele publicului de la ediția trecută. 

Profetul, aurul și ardelenii 

Proiecțiile vor începe în fiecare seară la ora 21 pe un ecran instalat în piațeta din Băile Felix, unde vor fi amplasate și standuri cu popcorn și răcoritoare. Marți, festivalul va fi deschis cu „Nemuritorii” (1974), în regia lui Sergiu Nicolaescu, ce prezintă povestea unor viteji din fosta oaste a lui Mihai Viteazul, care se întorc în patria lor, purtând cu ei steagul principatelor unite (Moldova, Țara Românească și Transilvania). Rolurile principale sunt interpretate de Amza Pellea, Ion Besoiu, Ilarion Ciobanu și Sergiu Nicolaescu. 

Miercuri, turiștii vor putea vedea „Profetul, aurul și ardelenii” (1978), în regia lui Dan Pița, parte dintr-o trilogie western care spune povestea unor ardeleni plecați în America să-și găsească fratele. Joi seară, va fi difuzat filmul „Sania albastră” (1987) în regia lui Ioan Cărmăzan, acum președintele UARF. Cineastul este invitatul special al ediției, iar proiecția filmului coincide cu aniversarea a 35 de ani de la premiera acestuia.

Brigada Diverse

Vineri seară, publicul poate vedea „Pădureanca” (1987), un alt film apreciat în cinematografia românească, realizat după nuvela omonimă a lui Ioan Slavici. În rolurile principale, cinefilii îi vor regăsi pe Victor Rebengiuc, Adrian Pintea, Manuela Hărăbor și Șerban Ionescu. 

Sâmbătă va fi prezentată populara comedie „B.D. în alertă” (1971), cu Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu și Dem Rădulescu, iar duminică „Zestrea domniței Ralu” (1971), al doilea film din seria Haiducii, cu Florin Piersic, Magda Barbu și Toma Caragiu. Intrarea la festival este liberă, la fel cum a fost și la prima ediție. 

Peste un secol de audio-vizual la Oradea

În acest an, bihorenii sunt chemați să intre și mai mult în lumea radioului, televiziunii și cinematografiei, vizitând, la Muzeul orașului Oradea, expoziția „Peste un secol de audio-vizual la Oradea”, cu obiecte din colecția personală a jurnalistului Dinicu Braghină, multe vechi de peste 100 de ani. 

„Este expus, de pildă, un copiator pentru negative pe sticlă, produs în 1902, care încă mai funcționează, și un aparat Pathé de proiecție de film pe 9,5 mm. Cu un asemenea aparat au experimentat frații Lumière filmul 3D”, detaliază colecționarul. O expoziție interesantă, care completează incursiunea în lumea cinematografiei românești...  

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!