Abia ce s-au stins ecourile declaraţiilor autonomiste făcute de Laszlo Tokes, că vechile dispute "români-unguri" au fost resuscitate de adversari ai acestuia din UDMR, cu largul concurs al celorlalte partide autohtone, PNL şi PSD, ai căror consilieri judeţeni au adoptat săptămâna trecută segregarea etnică a instituţiilor de cultură orădene.

Semn de mare cinism, reorganizarea s-a făcut sub lozinca reducerii cheltuielilor prin micşorarea numărului de angajaţi ai Filarmonicii, Teatrului de Stat şi Teatrului Arcadia, însă principiul economiei a fost compromis de rezultat, care a ieşit pe dos: Filarmonica şi nou-înfiinţatele Instituţii de Spectacole Iosif Vulcan şi Szigligeti Ede vor avea mai puţini salariaţi, dar numai din rândul românilor, şi mai multe posturi de conducere.

Cadou de la Kiss

Joia trecută, reuniunea Consiliului Judeţean s-a încheiat cu un scandal-monstru, provocat de ideea reorganizării instituţiilor de cultură din subordine. Conform proiectelor puse pe ordinea de zi, Teatrul de Stat şi Teatrul pentru Copii şi Tineret Arcadia vor fi desfiinţate, iar Filarmonica va păstra doar orchestra simfonică şi corul. În locul celor două teatre se vor înfiinţa Instituţia de Spectacole Iosif Vulcan (care preia de la Teatrul de Stat trupa română Iosif Vulcan, trupa română a Teatrului Arcadia şi ansamblul folcloric Crişana al Filarmonicii) şi, respectiv, Instituţia de Spectacole Szigligeti Ede (formată din trupa maghiară a Teatrului de Stat, secţia maghiară a Teatrului Arcadia şi ansamblul Nagyvarad al Filarmonicii).

03 Czvikker Katalin.jpgÎn ce priveşte managementul celor trei instituţii, la Filarmonică urmează, evident, să rămână şef fostul subprefect şi primar UDMR al Salontei, Todor Albert, Instituţia Iosif Vulcan ar urma să-l aibă director general, în locul PDL-istului Lucian Silaghi, pe actorul şi consilierul local PNL Daniel Vulcu, iar Instituţia Szigligeti Ede să fie administrată de consiliera personală a liderului UDMR Alexandru Kiss, jurista Czvikker Katalin (foto).

Trădare!

Iniţial, părea că proiectele vor fi adoptate de consilierii judeţeni fără multe discuţii, conţinutul lor nefiind - de altfel - deloc dezbătut, deoarece fiecare ştia că jocurile fuseseră făcute, ca de obicei, în culise. Aranjamentul a fost stricat, însă, de PSD-istul Mihai Bar, care a sugerat, cu preţul propriei mândrii, că aprobarea propunerilor era sarcină de partid. "O să votez pentru, deşi sunt absolut împotrivă. Jurnaliştii o să spună că nu sunt vertical. Recunosc. Aşa este!", a şocat Bar, continuând în timp ce privirile i s-au mutat spre vicepreşedintele Alexandru Kiss: "Există aici un personaj care îi face pe toţi să se bată cap în cap şi în faţa căruia toţi stau în poziţie de drepţi".

Stimulat, probabil, de Bar, liderul grupului PDL, Ionel Avrigeanu, a comentat la rându-i, fixându-i însă cu privirea pe PSD-işti şi liberali: "V-aţi vândut pe bani mărunţi!". Cu toate acestea, la vot, PDL-istul nu s-a împotrivit, ci doar s-a abţinut, la fel ca şi colegii săi de partid, doar doi ridicând mâinile împotrivă: Marcel Tarţa şi Nicolae Aniş. Rezultatul? Hotărârile au fost adoptate fără probleme de UDMR, PNL şi PSD.

În secret

03 Marius Aron.jpgObţinând cu greu dreptul de a se adresa consilierilor, abia după ce i-a amintit preşedintelui Radu Ţîrle că a participat la Revoluţie în 1989 tocmai pentru libertatea cuvântului, managerul Teatrului Arcadia, Marius Aron (foto), a încercat să-i sensibilizeze pe aleşi cu diferite argumente. Ba că n-a fost consultat înainte de elaborarea proiectelor privind reorganizarea, ba că instituţia pe care o conduce a fost înfiinţată în 1955 prin Hotărâre a Consiliului de Miniştri (aşa că tot numai prin Hotărâre de Guvern ar putea fi desfiinţată), ba că e cea mai rentabilă instituţie de cultură din ţară (asigurându-şi 11,2% din bugetul anual prin venituri proprii), ba că abia în decembrie 2010 a semnat un contract de management pe încă 5 ani cu CJ.

Degeaba. Argumentele nu i-au fost luate în seamă, cum ignorat a fost şi protestul lui Florin Oprea, cel mai bun impresar pe care l-a avut vreodată Teatrul de Stat Oradea, venit special să le bată obrazul politicienilor: "Să vă fie ruşine! Vă vindeţi!", le-a reproşat bătrânul, fără însă a stârni nicio tresărire de conştiinţă.

Pianissimo

A doua zi, unii din autorii "reorganizării" au furnizat explicaţii care să îndulcească pastila amară. Liderul grupului UDMR, Szabo Odon, a argumentat că este vorba despre descentralizare, fiind normal ca de activitatea culturală maghiară să răspundă UDMR.

mang.jpgDe altă parte, preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang (foto), a susţinut că dracul nu-i chiar negru, de vreme ce încă de la înfiinţare teatrele orădene aveau secţii maghiare separate. Totodată, Mang a dezminţit speculaţiile că "ungurii" vor folosi clădirea Teatrului de Stat, iar "românii" se vor înghesui în sediul Teatrului Arcadia din Pasajul Vulturul Negru.

Hărţuit de jurnalişti, liderul PSD a confirmat informaţiile date joi sub protecţia anonimatului de mai mulţi consilieri, din mai multe partide, cum că şefii UDMR, PNL, PDL şi PSD bătuseră în cuie lucrurile încă de mult, în întâlniri de taină. "Ne-am întâlnit începând cu vreo zece zile înainte de şedinţa de Consiliu, cam de trei-patru ori, şi am discutat şi la telefon de câteva ori". Specificând că "conducerea Consiliului" (adică vicepreşedinţii Kiss şi Voloşeniuc) "ne-a spus că judeţul este în faliment", Mang a susţinut că prin reorganizare se vor obţine economii, pentru că "personalul auxiliar se va reduce cu 20%".

Pe etnie, nu pe economie

Dacă joi, după şedinţă, conducerea CJ s-a închis în birouri, a doua zi nici preşedintele Radu Ţîrle şi nici vicepreşedinţii Voloşeniuc şi Kiss nu mai erau de găsit pentru explicaţii cu privire la economiile făcute, căci documentele nu arată deloc câţi bani se cheltuie în prezent şi nici câţi se vor cheltui pe viitor. Ţîrle era deja spre America, Voloşeniuc pornise într-o delegaţie spre Italia, iar Kiss nu era la birou, ca de atâtea alte ori. În lipsa lor, niciunul din funcţionarii CJ n-au putut vorbi despre "reorganizare".

Că nu economia, ci ambiţiile etnice au stat la baza reorganizării o dovedesc însă calculele aritmetice, care arată că reducerea de posturi nu este de nici măcar 10%, şi că vor exista mai multe funcţii de conducere decât acum. Astfel, dacă Teatrul de Stat, Arcadia şi Filarmonica totalizează în prezent 391,5 posturi, după segregare vor fi 362,5 posturi, deci cu doar 29 mai puţine. Filarmonica va avea 111,5, Iosif Vulcan - 126, iar Szigligeti Ede - 125. Pe de altă parte, în timp ce reducerile vor afecta masiv angajaţii din secţiile române, cei din secţiile maghiare vor scăpa mai uşor. Un exemplu e că ansamblul Crişana se va subţia de la 40,5 posturi la 22, iar Nagyvarad va rămâne cu 20,5 posturi. Alt exemplu: în timp ce Iosif Vulcan va avea 6 angajaţi la Biroul de proiecte culturale şi marketing, Szigligeti Ede va avea 10,5! Şi tot aşa...

În fine, e de remarcat că dacă în prezent Filarmonica şi cele două teatre au trei directori-generali şi trei adjuncţi (unul la Filarmonică şi doi la Teatrul de Stat), după "eficientizare" cele două Instituţii de Spectacole şi Filarmonica vor avea trei directori-generali, plus nu mai puţin de opt adjuncţi (câte patru fiecare)! Fiecare cu salarii pe măsură.

Scăpare la prefect

În timp ce politicienii mizează pe faptul că "lucrurile se vor aşeza", actualii manageri Lucian Silaghi şi Marius Aron spun că se vor adresa prefectului Gavrilă Ghilea, pentru a-i cere să nu dea aviz de legalitate hotărârilor CJ. "Dacă prefectul n-a dat aviz pentru ca tinerii să poată consuma alcool şi după ora 22, cu atât mai mult sper că va acţiona în această chestiune, care e mult mai importantă", spune Aron, încrezător că Ghilea va preţui mai mult calitatea sa de înalt funcţionar public decât relaţia dintre partidul din care provine, PDL, cu UDMR-ul.

Dacă nu, mai există o singură speranţă: apelul la Justiţie. Pentru că, în cazul "reorganizării", nu legea statului român a contat, ci legea celui mai tare. Adică a UDMR, care poate demonstra, când vrea, că etnia bate economia...


CU DUS-ÎNTORS
Un proces pentru un teatru

La reuniunea CJ, aleşii bihorenilor au fost informaţi că planurile lor de reorganizare a instituţiilor de cultură pot fi anulate de justiţie, în mod paradoxal, din cauza unui proces început în primăvara anului trecut, când aceste planuri încă nici nu fuseseră concepute.

03-Elvira-Rimbu.jpgConcret, în aprilie 2010, consilierii judeţeni au modificat organigrama Teatrului de Stat, rebotezând funcţiile de directori artistici ai trupelor Iosif Vulcan şi Szigligeti Ede cu denumirea de directori de trupă, pentru a permite înlocuirea celor doi şefi ai acestora, Elvira Platon Rîmbu (foto), respectiv Meleg Vilmos, cu Daniel Vulcu şi Dimeny Levente. Actriţa româncă a contestat însă hotărârea în instanţă, obţinând deja suspendarea aplicării ei, după ce a demonstrat că redenumirea funcţiilor s-a făcut doar pentru înlocuirea celor care le ocupau, noii şefi având ulterior exact aceleaşi atribuţii.

O juristă a CJ a specificat în şedinţa de săptămâna trecută că dacă Elvira Platon Rîmbu va câştiga procesul şi pe fond, Teatrul de Stat va trebui să revină la organigrama existentă anul trecut, cea anterioară oricărei schimbări. Şi atunci tot restul schimbărilor de acum, legate între ele, vor trebui anulate...