Frustrarea grupului de consilieri judeţeni ai PNL că preşedintele CJ Pasztor Sandor nu le-a inclus un proiect pe ordinea de zi a şedinţei de luni, 31 octombrie, a fost întoarsă de majoritarii din PSD, UDMR şi ALDE împotriva lor, aceştia acuzându-i pe liberali că sabotează un proiect care ar aduce în Bihor cel puţin 18 milioane euro, dacă nu chiar 27 milioane euro, şi care - culmea - a fost iniţiat chiar de fostul preşedinte Cornel Popa.

"Drumul Apusenilor" ar avea menirea să faciliteze accesul turiştilor care intră în ţară pe la Salonta spre zona montană, prin Beiuş, Stâna de Vale şi Coada Lacului până la limita cu judeţul Cluj.

Ignoraţi şi supăraţi

Încă de la debutul reuniunii, liderul grupului PNL, Ionel Avrigeanu, a anunţat că, dat fiind faptul că un proiect iniţiat de liberali, privind aprobarea de principiu a participării judeţului Bihor cu aport la capitalul Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea (aşa încât la nivelul întregului judeţ ADLO să stimuleze înfiinţarea de parcuri industriale), nu a fost inclus pe ordinea de zi de către preşedintele Pasztor Sandor, colegii săi nu vor vota niciunul dintre proiectele puse de acesta în discuţie.

Tot din primele minute, Avrigeanu – la fel cum făcuse cu o oră înainte şi într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o împreună cu doi colegi, avocatul Kiss Janos şi Dacian Foncea – a criticat dur şi faptul că pe ordinea de zi se aflau proiecte prin care majoritatea PSD, UDMR, ALDE doreşte "posturi pentru clientela politică", în condiţiile în care cele trei partide au promovat o hotărâre pentru creşterea numărului de angajaţi în instituţii subordonate (precum Teatrul Szigligeti, Teatrul Regina Maria, DGASPC, Biblioteca Judeţeană şi aparatul propriu al CJ), dar şi creşterea în rang a unor structuri ale acestor instituţii în scopul creşterii numărului funcţiilor de conducere. "La Teatrul Szigligeti avem 147 posturi, la Regina Maria 148 posturi. La Teatrul Regina Maria sunt 8 posturi de conducere plus director, la Szigligeti sunt 11 posturi de şefi plus directori", spusese Avrigeanu.

Reacţia lui Pasztor la anunţul că liberalii nu vor vota proiectele puse pe ordinea de zi? A negat, pur şi simplu, existenţa oricărei discuţii înaintea şedinţei: "Nu am avut nicio solicitare, nu am avut nicio discuţie înainte", a declarat UDMR-istul.

Mang: "Vorbiţi prostii"

Primul proiect la care cei 17 liberali din CJ au votat "împotrivă" a fost rectificarea bugetului CJ pe acest an, sub motivul, explicat tot de Avrigeanu, că actuala conducere a instituţiei mută banii de la proiecte de drumuri ce trec prin comune cu primari PNL pentru a-i reorienta către drumurile ce traversează comune cu edili PSD şi UDMR.

În replică, vicepreşedintele PSD-ist Ioan Mang l-a atacat violent pe liberal, deşi îi este cuscru, spunându-i că "vă faceţi de râs" şi "vorbiţi prostii". Mang a susţinut că, de fapt, este vorba despre circa 2 milioane lei care nu se mai cheltuie la drumul Tăşad-Copăcel-Vârciorog din simplul motiv că proiectul "a rămas în aer pe un tronson" fiindcă a fost "prost făcut" pe vremea lui Cornel Popa şi, ca atare, trebuie refăcut. "Nu se ia nimic, ci nu mai vin bani de la Ministerul Dezvoltării pentru că nu se mai emit facturi", a spus Mang, adăugând apoi, la insistenţele lui Avrigeanu, că de fapt a fost de-a dreptul reziliat contractul de execuţie. "E păcat că suntem în situaţia asta, pentru că vechea conducere a CJ a făcut un proiect greşit", a intervenit şi Dorin Corcheş (ALDE), pentru a trage spuza de sub turta liberalilor.

Rezultatul? Doar consilierii PSD-UDMR-ALDE au votat proiectul, cei ai PNL votând împotrivă, cum au declarat încă de la începutul şedinţei,

Proiect "cu şopârlă"

Marele circ a izbucnit, însă, în momentul când a venit rândul votării unei hotărâri "privind revocarea dreptului de administrare a unor sectoare de drumuri judeţene în vederea implementării proiectului Traseu regional Transilvania Nord, Drumul Apuseni", proiect conceput în mandatul liberalului Cornel Popa şi convenit împreună cu preşedinţii celorlalte cinci consilii judeţene din regiunea Nord-Vest.

De data asta, însă, în condiţiile în care la precedentele două reuniuni lunare ale CJ, majoritatea PSD-UDMR-ALDE a propus ca 2,5 km de drum din intravilanul municipiului Salonta să fie preluate şi reparate de CJ, dar PNL s-a opus cu succes (pentru că hotărârea nu putea fi adoptată decât cu votul a două treimi din totalul consilierilor), actuala conducere a fost acuzată de liberalul Ionel Avrigeanu că "aţi băgat o şopârlă în proiect", incluzând cei 2,5 km de drum local din Salonta în proiectul ce urmează să fie finanţat cu fonduri UE, ceea ce nu ar fi legal.

Tocmai dată fiind opoziţia PNL din precedentele două şedinţe, de data aceasta grupul PSD, UDMR şi ALDE le-a pregătit liberalilor o capcană în care aceştia s-au aruncat cu elan, aşa încât la final au fost acuzaţi că se opun întregului proiect, iar ca urmare judeţul Bihor nu va putea accesa contravaloarea acestuia, prezentată ca fiind când de 18 milioane euro, când de 27 milioane euro.

Scenă regizată

Că PNL-iştilor le-a fost pregătită ambuscada a demonstrat-o însăşi prezenţa la şedinţă a europarlamentarului PSD Emilian Pavel, care a luat cuvântul şi le-a cerut să nu se opună fondurilor europene doar pentru că nu sunt reprezentaţi în conducerea CJ, iar după el au pledat la fel de teatral în acelaşi sens şi alţi consilieri PSD şi ALDE. "Este un proiect vital pentru Bihor, nu cred că îl putem bloca de dragul jocului politic", a spus şi pesedistul Bujor Chirilă, după care Mang i-a transmis din nou lui Avrigeanu – care şi-a manifestat supărarea faţă de "şopârla băgată în proiect" – că "vorbiţi prostii în plen", insinuând că PNL-iştii se opun "din ordinul marelui preşedinte al PNL Bihor", adică al lui Ilie Bolojan. "Nu ştiu cum se va duce dl Kiss Janos (n.r. – consilier liberal din Beiuş) în Beiuş când cetăţenii vor primi în poştă o scrisoare din partea noastră. Asta garantez că vom face", a adăugat Mang, spunând că este "opoziţie dusă la extrem", în timp ce Corcheş s-a declarat "stupefiat" de acuza "că am băgat o şopârlă" şi a făcut un "apel" ca liberalii să voteze proiectul de dragul cetăţenilor.

Pentru că PNL-iştii s-au ţinut pe poziţie, fără a da semne că vor vota proiectul aşa cum voiau PSD, UDMR şi ALDE, preşedintele CJ Pasztor Sandor a propus "o pauză de consultări de 3 minute". Fără, însă, niciun alt efect decât acela că fiecare din cele două tabere şi-a jucat în continuare rolul prestabilit...

N-au votat

Deşi în pauză liberalii au propus "scoaterea şopârlei" din proiect, adică eliminarea prevederii că CJ preia cei 2,5 km de drum din Salonta, după încheierea acesteia Pasztor nu a anunţat acest lucru, ci a cerut vot nominal deschis din partea fiecărui consilier, înghesuindu-i şi mai mult.

Teatrul a continuat apoi fără cusur: primul PSD-ist de la masă şi-a spus numele, apoi a invocat că "acest proiect este prea important" şi, "având în vedere interesul judeţului Bihor", a spus că votează "da", fiind urmat rând pe rând de colegii din PSD, ALDE şi UDMR de la masă, până în momentul când, disperat, liberalul Foncea l-a avertizat pe Pasztor că nici măcar nu supusese anterior la vot procedura de votare. Prin urmare, acesta s-a conformat, dar cu acelaşi rezultat previzibil, majoritarii aprobând procedura votului nominal şi reluând-o.

În momentul când apelul nominal urma să ajungă la primul liberal, Avrigeanu le-a transmis colegilor să nu voteze în niciun fel, nici "pentru", nici "contra", nici cu abţinere, ceea ce l-a enervat pe Pasztor care, totuşi cu satisfacţie, le-a strigat: "De ce nu aveţi curajul să votaţi? Votaţi contra dacă aveţi curaj!".

Cum proiectul avea nevoie de 24 voturi "pentru", iar liberalii nu s-au pronunţat, el nu a fost adoptat.

"Domnule Mang, sunteţi obsedat"

După consumarea momentului de apogeu al şedinţei, liberalii au votat împotriva unor alte alte proiecte rămase pe ordinea de zi, care însă au fost adoptate cu voturile PSD, UDMR şi ALDE, inclusiv contra modificării unei Hotărâri din august prin care, conform vicepreşedintelui Ioan Mang, chiar primarii PNL ar fi putut să depună proiecte de zeci de milioane de euro în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare  Locală. "Aş dori să se consemneze la ce s-au opus domnii de la PNL", a spus Mang, dând citire apoi unor nume de localităţi cu primari liberali şi sumele "pierdute" de aceştia, de pildă Ştei 6 milioane euro, Lunca – 3 milioane euro, Sânnicolau Român – 6 milioane euro, Mădăras – 5 milioane euro etc.

"Sunt proiecte care primarii din aceste comune au solicitat CJ să fie cuprinse în PNDL la care consilierii PNL s-au opus. Primarii vor fi înştiinţaţi că proiectul a trecut numai cu voturile noastre (n.r. – PSD, UDMR şi ALDE)", a spus cu satisfacţie nedisimulată Mang, adăugând din nou că tactica liberalilor de sabotare a propriilor primari ar fi fost dictată de acelaşi Bolojan. "Transmiteţi-i preşedintelui dvs că mai bine nu mai veniţi (n.r. – la şedinţele CJ) decât să veniţi şi să spuneţi prostii", i-a cerut şeful PSD cuscrului său, care de data asta l-a taxat. "Domnule Mang, sunteţi obsedat!", i-a spus Avrigeanu.

Cert e că în continuare cei 17 PNL-işti s-au opus şi la proiecte fără nicio încărcătură politică, ca de pildă acordarea unor licenţe de traseu pentru cursele regulate de persoane prin judeţ, fapt din nou speculat cu bucurie de Mang, care a afirmat că liberalii se opun ca "muncitorii" să poată face naveta.