În primele zile după închiderea Pieţei Unirii, circulaţia în centru a fost greoaie. Apoi, poate pentru că oamenii s-au obişnuit cu traseele sau pentru că au ocolit zona, parcă s-a circulat normal. Ca să fiu mai exact, la fel de prost ca înainte.
Acesta e semnul că, de fapt, problema nerezolvată a circulaţiei prin Oradea nu este neapărat insuficienţa carosabilului în zona centrală. Evident că mai sunt locuri înguste, mai ales la ore de vârf, dar care pot fi rezolvate prin disciplinarea şoferilor. Bunăoară e foarte dificil să treci pe lângă Colegiul Eminescu, Liceul Greco-Catolic sau Şcoala Oltea Doamna când ajung sau când ies elevii de la şcoală.
Acum e chiar interesant să vezi că poţi circula destul de lejer pe Iuliu Maniu sau Traian Moşoiu, pe două sensuri, cu condiţia ca maşinile să nu fie parcate pe carosabil. Aşa că, până la urmă, soluţia pentru fluidizarea traficului constă în construcţia de parcări. Degeaba ne plângem că nu putem circula ca în vest dacă, atunci când e vorba de făcut parcări, sar toţi să se opună, de la riverani până la asociaţiile de protecţie a gângăniilor.
Pe de altă parte, modul în care a fost gândit traficul de acum prin Piaţa Unirii cred că ne demonstrează că şi după încheierea lucrărilor maşinile ar putea fi scoase cu totul din acest perimetru, pentru a nu mai trece prin faţa Primăriei şi a Episcopiei Greco-Catolice.
Iar în ce priveşte scoaterea tramvaielor de pe strada Independenţei, putem suspina cu nostalgie după un vechi proiect al arhitectului Mircea Lungu, care propunea încă de prin anii ’80 un pasaj subteran prin care acestea să traverseze zona. Dacă se făcea, chiar am fi avut un spaţiu pur pietonal în tot centrul vechi...